Apariţia şi răspândirea virusului West Nile (WNV) în Europa sunt asociate în mod pozitiv cu activităţile agricole. Direcţia de răspândire este, de asemenea, asociată cu urbanizarea zonelor umede şi cu modelele de păsări migratoare.
Răspândirea virusului West Nile în Europa este strâns legată de activităţile agricole, de urbanizare şi de migraţia păsărilor, potrivit unui studiu publicat recent în revista cu acces liber PLOS Pathogens.
Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, şi de colaboratori aparţinând unui mare consorţiu european în cadrul proiectului de colaborare VEO (Versatilitatea bolilor infecţioase emergente / Emerging infectious disease Observatory).
Focare ale virusului West Nile au apărut la păsări (gazdele şi rezervoarele naturale ale virusului), la animale şi la oameni în Europa - cu toate acestea, virusul se comportă diferit în Europa în comparaţie cu Statele Unite.
Pentru a înţelege mai bine evoluţia şi răspândirea virusului West Nile în Europa în mod specific, studiul a folosit datele colectate în ultimii douăzeci de ani din genomurile virusului şi din studiile epidemiologice, precum şi din anchetele de mediu pentru a genera o serie de modele care ar putea simula tiparele virusului West Nile în întreaga geografie europeană.
Autorii au descoperit că o subvariantă specifică a virusului care se găseşte doar în Europa, WNV-2a, reprezintă aproape 75 % din toate cazurile europene de virus cunoscute în prezent şi s-a răspândit în cel puţin 14 ţări.
Viteza şi direcţia de răspândire a WNV-2a au fost puternic corelate cu activitatea agricolă, probabil pentru că utilizarea terenurilor agricole poate degrada habitatul natural al păsărilor şi poate forţa noi modele de migraţie (permiţând potenţial răspândirea virusului West Nile în noi zone), creând în acelaşi timp un nou habitat acvatic pentru reproducerea ţânţarilor (ţânţarii Culex sunt principalii purtători ai virusului).
Direcţia de răspândire a WNV-2a a fost, de asemenea, asociată cu urbanizarea, cu o acoperire ridicată a zonelor umede şi cu mişcările păsărilor migratoare.
Pasăre testată pentru virusul West Nile. Credit: Reina Sikkema
Se ştie că specia de ţânţar şi vector al virusului, Culex pipiens, preferă mediile urbane datorită disponibilităţii ridicate a habitatelor acvatice artificiale, a numărului mai mic de prădători naturali şi a temperaturilor ambientale mai ridicate.
Deoarece păsările sunt adesea purtătoare ale virusului, mişcările acestora au, de asemenea, potenţialul de a-l răspândi.
Autorii remarcă faptul că au existat unele lacune semnificative în datele disponibile din întreaga Europă.
Studiul indică o prioritate clară pentru o supraveghere sporită în Europa Centrală, care poate fi o sursă de răspândire a virusului West Nile în întreaga Europă.
De asemenea, aceştia recomandă o monitorizare mai strictă a virusului West Nile în zonele cu risc ridicat din cauza agriculturii şi/sau a habitatului păsărilor.
„Studiul nostru este un apel la eforturi de colaborare în materie de supraveghere a riscurilor cu ţările din Europa Centrală, unde este cel mai probabil ca virusul WNV să fie însămânţat. Monitorizarea consolidată ar trebui să vizeze zonele în care se suprapun factori semnificativi de răspândire a WNV, în special cele cu o intensitate agricolă ridicată", a declarat prof. Marion Koopmans, coordonator al proiectului VEO.
