Cercetătorii americani au descoperit un circuit cerebral comun pentru principalele cauze ale obezităţii, consumul în exces de alcool şi alimente nesănătoase

Cercetătorii americani au descoperit un circuit cerebral comun pentru principalele cauze ale obezităţii, consumul în exces de alcool şi alimente nesănătoase

O nouă cercetare efectuată asupra şoarecilor de laborator sugerează că un circuit cerebral comun ar putea fi unul din motivele pentru care consumul de alcool şi pofta de alimente fast-food bogate în grăsimi merg mână în mână. Descoperirile au fost prezentate la întâlnirea anuală a Societăţii Americane de Fiziologie.

”Obezitatea şi alcoolismul, două din cele mai comune afecţiuni cronice în Statele Unite, ar putea fi legate comportamental de aportul unor diete nesănătoase, ca dietele bogate în grăsime, iar consumul de alcool ar putea utiliza acelaşi circuit neuronal”, au scris cercetătorii de la Colegiul de Medicină al Universităţii de Stat din Pennsylvania, citaţi de sciencedialy.com.

Ipoteza lor este consistentă cu cercetări anterioare ce sugerează că alcoolul afectează aceleaşi zone cerebrale ce controlează mâncatul în exces.

Echipa de cercetare a studiat obiceiurile de mâncat şi băut ale trei grupuri de şoareci masculi aflaţi la începutul maturităţii: primul grup a avut o dietă bogată în grăsimi, cu acces continuu la o hrană bogată în grăsimi şi acces limitat la apă combinată cu alcool (patru ore pe zi, patru zile pe săptămână); al doilea grup a urmat o dietă normală pentru rozătoare şi acelaşi acces limitat la băuturi alcoolice, iar cel de-al treilea grup a primit o dietă extremă cu un acces limitat la atât dieta bogată în grăsimi – cu o dietă normală în timpul perioadelor fără acces – cât şi la băuturile alcoolice.

Echipa de cercetare a crescut rata de alcool din apa de băut de la 10 la 20 de procente pe parcursul a opt săptămâni. Tuturor animalelor li s-a oferit de asemenea acces liber la apă în timpul studiului.

Grupul cu dietă extremă a prezentat un ciclu de adugare şi pierdere în greutate asociat cu mâncatul extrem. Acei şoareci au băut de asemenea mai mult alcool decât apă în timpul perioadei cu acces, arătând o preferinţă clară pentru alcool.

Celelalte grupuri au băut mai puţin alcool decât cel cu dieta extremă. Chiar dacă rezultatele pe termen lung asupra oamenilor nu au fost studiate, aceste rezultate sugerează că accesul limitat la alimentele bogate în grăsimi promovează obiceiuri de mâncat extrem, care la rândul lor determină creierul să simtă nevoia de alcool în exces.

”Date fiind ratele în creştere ale consumului extrem de alcool şi ratele totale de obezitatea în S.U.A. în anii recenţi, credem că acest nou model cu şoareci va avea o importanţă critică în viitorul apropiat”, a scris Caitlin Coker, autoare principală a studiului.

viewscnt