Cercetătorii au reuşit să restabilească simţul mirosului la pacienţii cu Covid prelungit cu un nou tratament

Cercetătorii au reuşit să restabilească simţul mirosului la pacienţii cu Covid prelungit cu un nou tratament

O procedură minim invazivă de zece minute ar putea restabili simţul olfactiv la pacienţii care au suferit de Covid de lungă durată, potrivit unei cercetări care va fi prezentată săptămâna viitoare la reuniunea anuală a Societăţii de Radiologie din America de Nord (RSNA 2023).

Parosmia, o afecţiune în care simţul mirosului nu mai funcţionează corect, este un simptom cunoscut al bolii Covid-19.

Cercetări recente au constatat că până la 60% dintre pacienţii care au făcut boala au fost afectaţi.

În timp ce majoritatea pacienţilor îşi recuperează simţul mirosului în timp, unii pacienţi cu Covid-19 de lungă durată continuă să aibă aceste simptome timp de luni sau chiar ani de zile după infectare, ceea ce poate avea un impact negativ asupra apetitului acestora pentru mâncare şi asupra calităţii generale a vieţii.

„Parosmia post-Covid este comună şi din ce în ce mai recunoscută", a declarat autorul principal al studiului, dr. Adam C. Zoga, profesor de radiologie musculo-scheletală la Spitalul Jefferson, din Philadelphia.

Potrivit medicului, pacienţii pot dezvolta o aversiune pentru alimente şi băuturi care le plăceau înainte.

Simţul distorsionat al mirosului poate afecta, de asemenea, percepţia olfactivă, iar unii pacienţi pot suferi de fantosmia - percepţia unui miros în absenţa sa.

Pentru a evalua un posibil tratament pentru pacienţii cu parosmie post-Covid pe termen lung, cercetătorii au analizat beneficiile potenţiale ale blocării ganglionului stelat ghidate prin scanare CT.

Parte a sistemului nervos autonom, care reglează procesele involuntare, inclusiv ritmul cardiac, tensiunea arterială, respiraţia şi digestia, ganglionii stelaţi sunt nervii de pe fiecare parte a gâtului. Aceştia transmit anumite semnale către cap, gât, braţe şi o porţiune din partea superioară a pieptului.

Echipa de cercetare a injectat un anestezic direct în ganglionul stelat de pe o parte a gâtului pentru a stimula sistemul nervos autonom regional.

Procedura minim invazivă durează mai puţin de 10 minute şi nu este nevoie de sedare sau analgezie intravenoasă.

Blocarea ganglionului stelat a fost utilizat cu diferite grade de succes pentru a trata o serie de afecţiuni, inclusiv cefalee, dureri ale membrelor fantomă, sindroamele Raynaud şi Meniere, angina pectorală şi aritmia cardiacă.

„Parosmia a fost raportată anterior ca o tulburare rară care apare după traumatisme cerebrale, operaţii pe creier, AVC, sindroame virale şi în cazul unor tumori la nivelul capului şi gâtului", a declarat dr. Zoga.

Pentru studiu, 54 de pacienţi au fost trataţi cu o procedură pentru blocarea ganglionilor stelaţi, care a inclus injectarea unui anestetic direct în nervi de pe o parte a gâtului, pentru stimularea sistemului nervos.

După o săptămână de monitorizare 59% dintre pacienţi au raportat îmbunătăţirea simptomelor.

S-a folosit ghidarea CT pentru a poziţiona un ac spinal la baza gâtului pentru injectarea în ganglionul stelat.

Cercetătorii au adăugat o doză mică de corticosteroid la anestezicul din preparatul farmacologic, bănuind că virusul SARS-CoV-2 care provoacă boala Covd-19 ar putea cauza inflamaţia nervului.

„Pacientul iniţial a avut un rezultat extrem de pozitiv, aproape imediat, cu o îmbunătăţire continuă până la rezolvarea simptomelor la patru săptămâni", a declarat dr. Zoga, precizând că rezultatele au fost surprinzătoarea, inclusiv rezolvarea aproape 100% a fantosmiei la unii pacienţi, pe parcursul studiului.

„Alte tratamente au eşuat până în prezent, în timp ce această injecţie funcţionează", a declarat dr. Zoga.

După urmărirea a 37 de pacienţi (65%), 22 (59%) dintre aceştia au raportat o îmbunătăţire a simptomelor la o săptămână după injectare.

Dintre cei 22, 18 (82%) au raportat o ameliorare progresivă semnificativă la o lună după procedură.

La trei luni, s-a înregistrat o ameliorare medie de 49% a simptomelor (interval de la 10% la 100%) în rândul celor 22 de pacienţi.

Douăzeci şi şase de pacienţi au revenit pentru o a doua injecţie administrată pe cealaltă parte (contralaterală) a gâtului după un interval de cel puţin şase săptămâni.

În timp ce a doua injecţie nu a fost eficientă la pacienţii care nu au răspuns la prima injecţie, 86% dintre pacienţii care au raportat o oarecare ameliorare după prima injecţie au raportat o ameliorare suplimentară după injecţia contralaterală.

Nu au fost raportate complicaţii sau evenimente adverse.

viewscnt