Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nu este neobişnuit să observăm un declin treptat al vitezei şi agilităţii noastre fizice. Fie că este vorba de o plimbare liniştită prin cartier sau de a ne deplasa până la telecomanda televizorului, mişcările noastre tind să încetinească pe măsură ce îmbătrânim. Aşadar, care sunt cauzele acestei schimbări? Un studiu condus de cercetători americani de la Universitatea Boulder din Colorado (CU Boulder) oferă posibile răspunsuri.
Studiul, publicat luna aceasta în revista JNeurosci, este unul dintre primele care investighează experimental posibilele motive care stau la baza încetinirii mişcărilor în rândul adulţilor de peste 65 de ani.
Cercetătorii de la CU Boulder au descoperit că adulţii în vârstă se mişcă mai încet, cel puţin în parte, pentru că îi costă mai multă energie decât pe cei mai tineri.
„De ce ne mişcăm în felul în care o facem, de la mişcările ochilor la atingere, mers şi vorbit, este o fereastră către îmbătrânire şi Parkinson”, spune coautorul studiului Alaa Ahmed, profesor la departamentul de inginerie mecanică de la CU Boulder, într-un comunicat.
„Încercăm să înţelegem baza neuronală a acestui lucru”.
Pentru studiu, cercetătorii au cerut participanţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi între 66 şi 87 de ani să îndeplinească o sarcină simplă: atingerea unei ţinte pe un ecran, similar cu un joc video Nintendo Wii.
Analizând modelele de atingere, echipa a descoperit că adulţii mai în vârstă păreau să îşi modifice mişcările în anumite circumstanţe pentru a-şi conserva rezervele de energie mai limitate.
„Cu toţii, fie că suntem tineri sau bătrâni, suntem motivaţi în mod inerent să obţinem cea mai mare recompensă din mediul nostru, minimizând în acelaşi timp cantitatea de efort necesară pentru a face acest lucru”, notează coautorul principal al studiului, dr. Erik Summerside, care şi-a obţinut doctoratul în fiziologie integrativă de la CU Boulder în 2018.
Studiul a explorat două ipoteze privind motivul pentru care adulţii în vârstă se mişcă mai încet.
Prima sugerează că muşchii adulţilor mai în vârstă ar putea funcţiona mai puţin eficient, arzând mai multe calorii în timp ce îndeplinesc aceleaşi sarcini ca adulţii mai tineri.
Cea de-a doua propune că îmbătrânirea ar putea modifica circuitele de recompensă din creierul uman, deoarece oamenii produc mai puţină dopamină, o substanţă chimică cerebrală responsabilă de furnizarea unui sentiment de satisfacţie după finalizarea unei sarcini.
În timpul experimentului, participanţii au folosit un braţ robotizat pentru a deplasa un cursor spre o ţintă pe ecranul unui computer.
Dacă reuşeau, primeau o mică recompensă, cum ar fi explozia ţintei şi redarea unui sunet „bing bing bing”.
Ambele grupe de vârstă au atins ţintele mai repede atunci când ştiau că vor auzi sunetul de recompensă, dar au atins acest obiectiv în moduri diferite.
Adulţii mai tineri şi-au mişcat braţele mai repede spre recompensă, în timp ce adulţii mai în vârstă şi-au îmbunătăţit în principal timpii de reacţie.
Atunci când cercetătorii au adăugat o greutate de opt kilograme la braţul robotic pentru participanţii mai tineri, diferenţele dintre cele două grupuri de vârstă au dispărut, ceea ce le-a stârnit interesul.
„Creierul pare să fie capabil să detecteze schimbări foarte mici în ceea ce priveşte cantitatea de energie pe care o foloseşte corpul şi ne ajustează mişcările în consecinţă”, explică coautorul principal al studiului, dr. Robert Courter, care şi-a obţinut doctoratul în fiziologie integrativă la CU Boulder în 2023.
„Chiar şi atunci când se deplasează cu doar câteva kilograme în plus, a reacţiona mai repede a devenit opţiunea mai ieftină din punct de vedere energetic pentru a ajunge la recompensă, aşa că adulţii tineri i-au imitat pe adulţii mai în vârstă şi au făcut exact acest lucru”, a completat acesta.
Constatările sugerează că aşa-numitul cost de efort pentru a ajunge la recompensă pare a fi factorul determinant în ceea ce încetineşte mişcarea adulţilor mai în vârstă.
În timp ce studiul nu poate exclude în totalitate faptul că centrele de recompensă ale creierului sunt de vină, dacă oamenii de ştiinţă pot identifica unde şi cum apar aceste schimbări în organism, ar putea fi capabili să dezvolte tratamente pentru a reduce preţul îmbătrânirii şi al bolilor.
„Punând totul cap la cap, rezultatele noastre sugerează că aşa-numitul 'cost al efortului de a obţine ceva' par a fi determinante pentru ceea ce încetineşte mişcarea adulţilor în vârstă”, spune Alaa Ahmed, coautor al studiului.
Potrivit acestuia, descoperirile ar putea, într-o zi, să le ofere medicilor noi instrumente pentru diagnosticarea unei serii de boli, inclusiv boala Parkinson, scleroza multiplă şi chiar depresia şi schizofrenia.
