Pentru adulţii în vârstă care nu se califică pentru un transplant de rinichi din cauza problemelor de sănătate, începerea dializei, atunci când funcţia renală a scăzut sub un anumit prag, le-a oferit aproximativ o săptămână în plus de viaţă, au constatat cercetătorii de la Stanford Medicine.
Mai mult, aceşti pacienţi au petrecut în medie cu două săptămâni mai mult în spitale sau centre de îngrijire, în plus faţă de timpul petrecut sub dializă.
„Este cu adevărat ceea ce vrea să facă un pacient de 75 sau 80 de ani?”, se întreabă Maria Montez Rath, doctor în ştiinţe, inginer principal de cercetare, autoarea principală a unui studiu despre dializă, speranţa de viaţă şi timpul petrecut acasă, publicat marţi, 20 august, în revista Annals of Internal Medicine.
„Aceşti pacienţi şi medicii lor ar trebui să analizeze cu atenţie dacă şi când să continue cu dializa şi să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă asta”, a declarat dr. Manjula Tamura, profesor de nefrologie şi autoare a studiului, într-un comunicat.
Pacienţii cu insuficienţă renală care sunt suficient de sănătoşi pentru transplant pot primi un rinichi donat, care le va elimina din sânge toxinele şi excesul de lichid. Dar această opţiune nu este disponibilă pentru mulţi adulţi în vârstă care au condiţii de sănătate suplimentare, cum ar fi boli cardiace sau pulmonare sau cancer.
Pentru aceşti pacienţi, medicii recomandă adesea dializa - un tratament care curăţă sângele aşa cum ar face-o rinichii sănătoşi - atunci când pacienţii ajung la insuficienţă renală. Se consideră că pacienţii suferă de insuficienţă renală atunci când rata de filtrare glomerulară (eGFR) estimată, o măsură a funcţiei renale, scade sub 15.
Pacienţii şi membrii familiilor acestora presupun uneori că dializa este singura lor opţiune sau că aceasta va prelungi viaţa în mod semnificativ, a completat Montez Rath.
„Ei spun adesea da pentru dializă, fără să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă asta”, a precizat ea.
Pacienţii pot lua medicamente în loc de dializă pentru a gestiona simptomele insuficienţei renale, cum ar fi retenţia de lichide, mâncărime şi greaţă, a precizat dr. Tamura.
Ea a adăugat că dializa are efecte secundare, cum ar fi crampe şi oboseală, şi necesită de obicei o vizită de trei până la patru ore la o clinică de trei ori pe săptămână.
„Este o terapie destul de intensivă care implică o schimbare majoră a stilului de viaţă”, a spus ea.
Durata de viaţă şi timpul petrecut acasă
Cercetătorii au efectuat studiul pentru a cuantifica ce presupune dializa pentru adulţii în vârstă care nu sunt eligibili pentru un transplant: dacă şi cât de mult prelungeşte viaţa, împreună cu numărul relativ de zile petrecute într-o unitate de spitalizare, cum ar fi un spital, un azil de bătrâni sau un centru de reabilitare.
Echipa a evaluat dosarele medicale, din 2010 până în 2018, ale 20 440 de pacienţi (98% dintre ei bărbaţi) de la Departamentul american al veteranilor. Pacienţii aveau 65 de ani şi mai mult, aveau insuficienţă renală cronică, nu se calificau pentru un transplant şi aveau un eGFR sub 12.
Simulând un studiu clinic randomizat cu ajutorul fişelor medicale electronice, aceştia au împărţit pacienţii în grupuri: cei care au început dializa imediat şi cei care au aşteptat cel puţin o lună. Pe parcursul a trei ani, aproximativ jumătate dintre pacienţii din grupul care a aşteptat nu au început niciodată dializa.
Pacienţii care au început imediat dializa au trăit, în medie, cu nouă zile mai mult decât cei care au aşteptat, dar au petrecut cu 13 zile mai mult într-o unitate spitalicească.
Vârsta a făcut diferenţa: pacienţii cu vârste cuprinse între 65 şi 79 de ani care au început imediat dializa au trăit, în medie, cu 17 zile mai puţin, dar au petrecut cu 14 zile mai mult într-o unitate de spitalizare; pacienţii cu vârste de 80 de ani şi peste care au început imediat dializa au trăit, în medie, cu 60 de zile mai mult, dar au petrecut cu 13 zile mai mult într-o unitate de spitalizare.
Pacienţii care nu au fost niciodată supuşi dializei au murit în medie cu 77 de zile mai devreme decât cei care au început dializa imediat, dar au petrecut cu 14 zile mai mult la domiciliu.
„Studiul ne arată că, dacă aceşti pacienţi încep dializa imediat, ar putea supravieţui mai mult, dar vor petrece mult timp pe dializă şi este mai probabil să aibă nevoie de spitalizare”, a precizat Montez Rath.
Dr. Tamura a observat că medicii recomandă uneori dializa pentru că doresc să ofere speranţă pacienţilor sau pentru că dezavantajele tratamentului nu au fost întotdeauna clare. Dar studiul indică faptul că medicii şi pacienţii ar putea dori să mai aştepte până când eGFR scade mai mult, a menţionat dr. Tamura, şi ar trebui să ia în considerare simptomele împreună cu preferinţele personale înainte de a începe dializa.
„Pacienţi diferiţi vor avea obiective diferite”, a precizat ea. „Pentru unii este o binecuvântare să aibă această opţiune de dializă, iar pentru alţii ar putea fi o povară”, a mai spus medicul.
Ar putea fi de ajutor, a adăugat ea, dacă medicii ar prezenta dializa pentru adulţii în vârstă, fragili, ca fiind un tratament paliativ - destinat în primul rând ameliorării simptomelor.
„În prezent, dializa este adesea prezentată pacienţilor ca o alegere între viaţă şi moarte”, a adăugat ea.
„Atunci când este prezentată în acest fel, pacienţii nu mai iau în considerare dacă tratamentul se aliniază cu obiectivele lor şi tind să supraestimeze beneficiile şi bunăstarea pe care le-ar putea experimenta. Dar atunci când tratamentul este încadrat ca o ameliorare a simptomelor, pacienţii pot înţelege mai uşor că există compromisuri”, a mai spus medicul.
