Ameninţarea insuficienţei cardiace cauzată de fibrilaţia atrială ar putea fi mai îngrijorătoare decât un AVC, relevă un nou studiu.
Medicii le recomandă adesea pacienţilor cu fibrilaţie atrială, care provoacă un ritm cardiac neregulat şi adesea anormal de rapid, să fie atenţi la riscul crescut de AVC (accident vascular cerebral), dar ameninţarea insuficienţei cardiace ar trebui să fie şi mai îngrijorătoare, potrivit unui nou studiu.
Riscul de fibrilaţie atrială - o afecţiune cardiacă care provoacă un ritm cardiac neregulat şi adesea anormal de rapid - pe parcursul vieţii a crescut de la unul din patru la unul din trei în ultimele două decenii, constată un studiu din Danemarca, publicat joi în revista The BMJ.
Printre persoanele care suferă de această afecţiune, două din cinci riscă să dezvolte insuficienţă cardiacă pe parcursul vieţii rămase şi una din cinci să se confrunte cu un AVC, fără a fi evidentă vreo îmbunătăţire a riscului în perioada studiată de 20 de ani.
În urma acestor rezultate, cercetătorii de la Universitatea Aalborg, care au condus studiul, spun că sunt necesare strategii de prevenire a AVC-ului şi a insuficienţei cardiace pentru persoanele cu fibrilaţie atrială.
Se estimează că fibrilaţia atrială va afecta 18 milioane de persoane în Europa până în 2060 şi 16 milioane de persoane în Statele Unite până în 2050.
Numai în cadrul Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia, în fiecare an sunt diagnosticate mai multe cazuri noi de fibrilaţie atrială decât cele mai frecvente patru cauze de cancer combinate, iar cheltuielile directe pentru fibrilaţia atrială au ajuns la 2,5 miliarde de lire sterline.
Odată ce fibrilaţia atrială se dezvoltă, îngrijirea pacienţilor s-a concentrat în primul rând pe riscul de AVC, dar alte complicaţii, cum ar fi insuficienţa cardiacă şi infarctul miocardic (atacul de cord), nu au fost explorate pe deplin.
Pentru a aborda această lacună de cunoştinţe, cercetătorii au analizat datele naţionale pentru 3,5 milioane de adulţi danezi fără antecedente de fibrilaţie atrială la vârsta de 45 de ani sau mai mult, pentru a vedea dacă aceştia au dezvoltat această afecţiune pe o perioadă de 23 de ani (2000-22).
Toate cele 362.721 de persoane cu un nou diagnostic de fibrilaţie atrială în această perioadă (46% femei şi 54% bărbaţi), dar fără complicaţii, au fost urmărite ulterior până la un diagnostic de insuficienţă cardiacă, AVC sau infarct miocardic.
De asemenea, au fost luaţi în considerare factori potenţial influenţi, cum ar fi istoricul de hipertensiune arterială, diabet, colesterol ridicat, insuficienţă cardiacă, boli cronice pulmonare şi renale, venitul familiei şi nivelul de educaţie.
Rezultatele arată că riscul de fibrilaţie atrială pe parcursul vieţii a crescut de la 24% în perioada 2000-10 la 31% în 2011-22.
Creşterea a fost mai mare în rândul bărbaţilor şi al persoanelor cu antecedente de insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, AVC, diabet şi boli cronice de rinichi.
În rândul persoanelor cu fibrilaţie atrială, cea mai frecventă complicaţie a fost insuficienţa cardiacă (risc pe viaţă 41%).
Acesta a fost de două ori mai mare decât riscul pe viaţă al oricărui AVC (21%) şi de patru ori mai mare decât riscul pe viaţă al atacului de cord (infarct) (12%).
Bărbaţii au prezentat un risc mai mare de complicaţii pe parcursul vieţii după fibrilaţia atrială în comparaţie cu femeile pentru insuficienţă cardiacă (44% faţă de 33%) şi infarct (12% faţă de 10%), în timp ce riscul pe parcursul vieţii de AVC după fibrilaţia atrială a fost uşor mai mic la bărbaţi decât la femei (21% faţă de 23%).
Pe parcursul perioadei de studiu de 23 de ani nu s-a înregistrat practic nicio îmbunătăţire a riscului de insuficienţă cardiacă pe parcursul vieţii după fibrilaţia atrială (43% în 2000-10 vs. 42% în 2011-22) şi doar scăderi uşoare (4-5%) ale riscurilor pe parcursul vieţii de orice AVC, AVC ischemic şi infarct după fibrilaţia atrială, care au fost similare în rândul bărbaţilor şi femeilor.
Studiul a fost unul observaţional, astfel încât nu se pot trage concluzii ferme cu privire la cauză şi efect, iar autorii recunosc că este posibil să fi omis pacienţi cu fibrilaţie atrială nediagnosticată.
De asemenea, cercetătorii nu au avut informaţii privind etnia sau factorii legaţi de stilul de viaţă şi spun că este posibil ca rezultatele să nu se aplice altor ţări sau medii.
Ei evidenţiază nevoia critică de tratamente necesare pentru a reduce în continuare riscul de AVC, precum şi de strategii de prevenire a insuficienţei cardiace în rândul pacienţilor cu fibrilaţie atrială.
Intervenţiile de prevenire a unui AVC au dominat cercetările şi ghidurile privind fibrilaţia atrială în perioada de studiu, dar nicio dovadă nu sugerează că aceste intervenţii pot preveni insuficienţa cardiacă incidentă, spun cercetătorii într-un editorial publicat împreună cu rezultatele studiului.
Aceştia fac apel la alinierea atât a studiilor clinice randomizate, cât şi a ghidurilor „pentru a reflecta mai bine nevoile populaţiei cu fibrilaţie atrială din lumea reală" şi spun că această cercetare observaţională robustă „oferă informaţii noi care pun în discuţie priorităţile de cercetare şi proiectare a ghidurilor şi ridică întrebări critice pentru comunităţile de cercetare şi clinice cu privire la modul în care poate fi oprită povara tot mai mare a fibrilaţiei atriale".
