Într-un studiu în premieră mondială, oamenii de ştiinţă au crescut tumori în laborator pentru a estima rezultatele cancerului la tratamente

Într-un studiu în premieră mondială, oamenii de ştiinţă au crescut tumori în laborator pentru a estima rezultatele cancerului la tratamente

Într-un studiu de referinţă, cercetătorii australieni au cultivat tumori în laborator pentru a estima cu exactitate ce medicamente vor funcţiona pentru persoanele cu cancer intestinal - înainte ca acestea să înceapă tratamentul.

Studiul în premieră mondială, condus de Institutul australiane WEHI, din Melbourne,  a descoperit că testarea medicamentelor pe organoizi tumorali - modele 3D de cancer cultivate din ţesutul pacientului - ar putea arăta cum vor răspunde la un anumit tratament împotriva cancerului.

În prezent, pe baza rezultatelor obţinute se desfăşoară un studiu clinic, care va fi primul menit să valideze testarea medicamentelor pe organoizi ca modalitate precisă de a ghida selecţia tratamentului pentru persoanele care suferă de cancer intestinal - al doilea cel mai mortal cancer din Australia.

Studiul este publicat în revista Cell Reports Medicine.

Cancerul intestinal, cunoscut şi sub numele de cancer colorectal, rămâne a doua cauză principală a deceselor cauzate de cancer la nivel mondial. Este, de asemenea, al patrulea cel mai diagnosticat cancer în Australia.

Deşi cazurile de cancer intestinal pot fi tratate cu succes dacă sunt depistate la timp, mai puţin de jumătate dintre pacienţi sunt diagnosticaţi în stadiile iniţiale din cauza lipsei simptomelor.

Acest lucru înseamnă că pacienţii sunt adesea diagnosticaţi după ce cancerul s-a răspândit în alte părţi ale corpului.

În ciuda numărului tot mai mare de opţiuni de tratament disponibile pentru tratarea cancerului intestinal, în prezent există o capacitate limitată de a estima care terapie va fi cea mai eficientă pentru fiecare pacient.

Structura 3D a unui organoid format din celule de cancer intestinal uman. Albastrul marchează nucleul celulei individuale, verdele este o proteină care leagă fiecare celulă între ele, iar roşul arată orientarea celulelor canceroase. Credit: WEHI

Un organoid tumoral este un model 3D miniatural al cancerului, de mărimea unui grăunte de nisip.

Cultivate în laborator din proba de ţesut a unui pacient, organoizii tumorali imită caracteristicile cancerului din care au fost creaţi, inclusiv sensibilitatea la tratamentul medicamentos.

În studiul lor, cercetătorii de la WEHI au arătat că tehnologia poate identifica cel mai eficient tratament pentru fiecare pacient cu cancer de intestin în parte, evaluând modul în care organoizii au răspuns la anumite medicamente.

Unul dintre cercetătorii care au condus studiul, profesorul Peter Gibbs, medic oncolog, a declarat că această reuşită ar putea pune capăt procesului actual de testare după metoda încercare-şi-eroare în selectarea unui tratament împotriva cancerului pentru pacienţi şi ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii acestora.

„De fiecare dată când se administrează unui pacient un tratament ineficient, se pierd 2-3 luni pe ceva care nu va funcţiona", a declarat, într-un comunicat, profesorul Gibbs, care este şi şeful laboratorului WEHI.

Potrivit medicului, fereastra pentru un tratament de succes este adesea limitată, ceea ce face vital alegerea opţiunilor cu cele mai mari şanse de reuşită şi evitarea altor tratamente care au puţine şanse de a funcţiona.

Descoperirile arată că testarea medicamentelor pe organoizi ar putea schimba modul de tratare al cancerului, sugerând posibilitatea de a revoluţiona medicina personalizată şi îngrijirea clinician-pacient prin îmbunătăţirea selecţiei tratamentului, spun autorii studiului.

Sute de organoizi pot fi cultivaţi dintr-o singură mostră de ţesut de pacient, ceea ce face posibil să se testeze o gamă largă de opţiuni terapeutice diferite în laborator.

„Mulţi pacienţi cu cancer intestinal avansat au doar una sau două şanse de tratament. Ştiind ce este cel mai probabil să funcţioneze înainte de a începe tratamentul, ar face o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte rezultatele lor de supravieţuire şi calitatea vieţii", spune profesorul Gibbs.

Tehnologia viitorului

În cadrul studiului, organoizi produşi de la 30 de pacienţi cu cancer intestinal în stadii avansate au fost folosiţi pentru a testa în prealabil medicamentele de chimioterapie în cadrul unui studiu clinic de fezabilitate.

Profesorul asociat Oliver Sieber, autorul corespondent şi şeful laboratorului WEHI, a declarat că observarea rezultatelor promiţătoare ale studiului a fost un moment revoluţionar pentru echipa care a validat peste cinci ani de cercetare.

„Dacă un medicament nu avea niciun efect asupra organoidului tumoral, atunci acest tratament nu ar fi avut niciun efect nici asupra pacientului - şi invers", explică profesorul asociat Sieber.

Testarea medicamentelor pe organoizi a fost capabilă să estimeze răspunsurile la tratament pentru pacienţii din studiu cu o acurateţe notabilă de 83%, iar pretestarea a arătat terapiile care nu vor funcţiona cu o acurateţe de peste 90%.

Cercetătorii au folosit, de asemenea, organoizii pentru a testa eficacitatea medicamentelor de chimioterapie care nu sunt utilizate în mod obişnuit pentru pacienţii cu cancer intestinal.

Ei au descoperit că doi organoizi de la pacienţi au fost sensibili la un medicament care este adesea utilizat pentru cancerele de sân şi de vezică urinară.

„Nu numai că am demonstrat că testarea medicamentelor în organoizi ar putea, pentru prima dată, să estimeze răspunsurile pacienţilor la tratamentul cancerului intestinal, dar am reuşit, de asemenea, să găsim o nouă opţiune terapeutică pentru pacienţii din studiu. Aceasta este puterea acestei tehnologii incredibile."

Un studiu clinic va fi deschis în mai multe spitale din Australia în acest an.

Cercetătorii speră să recruteze pacienţi recent diagnosticaţi cu cancer intestinal pentru a evalua dacă organoizii tumorali ai acestora pot estimeze cu precizie răspunsurile individuale la tratament.

Foto articol: Un cercetător ţine în mână un vas ce conţine organoizi crescuţi în laborator, care au dimensiunea unui grăunte de nisip.Credit: WEHI.

viewscnt