Oamenii de ştiinţă au dezvoltat „teste de hârtie cu senzori" pe bază de fluorescenţă pentru a măsura, în mod neinvaziv, glicemia la pacienţii diabetici.
Un grup de cercetători de la Universitatea Autonomă din Madrid (UAM), în colaborare cu Universitatea Concordia din Canada, a dezvoltat o metodă de măsurare a concentraţiei glucozei prin intermediul lichidului lacrimal, o metodă mai puţin invazivă şi mai puţin dureroasă comparativ cu înţepătura în deget, folosită în prezent, pentru prelevarea de sânge, a precizat UAM într-un comunicat.
Oamenii de ştiinţă spun că noile teste cu senzori folosesc nanoparticule cu neodim şi erbiu, două elemente din familia pământurilor rare.
Studiul, care va fi publicat în numărul din iulie al jurnalului ştiinţific Colloids and Surfaces B: Biointerfaces, propune dezvoltarea unor senzori pentru măsurarea glicemiei pe bază de pământuri rare care „ar putea îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii pacienţilor cu diabet", după cum au subliniat autorii cercetătorii.
Noua abordare propune utilizarea lichidului lacrimal, care conţine concentraţii de glucoză semnificativ mai mici comparativ cu sângele, fiind necesare instrumente extrem de sensibile pentru măsurare, cum sunt nanoparticulele cu pământuri rare.
Acestea se remarcă prin proprietăţi optice unice, prin capacitatea lor de a genera lumină vizibilă, şi prin modul în care aceasta poate fi afectată de mediul înconjurător.
Modificările emisiei de lumină vizibilă a nanoparticulelor, induse de molecula de glucoză, au fost utilizate pentru măsurarea concentraţiei glucozei, au explicat cercetătorii.
Autorii studiului spun că prin încorporarea nanoparticulelor într-un mediu poros, cum ar fi hârtia, s-a reuşit obţinerea unui senzor „economic, uşor de fabricat, portabil şi cu o sensibilitate ridicată".
Nanoparticulele sunt capabile să producă emisii în gama vizibilă a spectrului, în special la lungimi de undă asociate culorilor verde şi roşu. În absenţa glucozei, probabilitatea de a emite lumină verde este mai mare decât cea de a emite lumină roşie.
„Cu toate acestea, atunci când glucoza se află în apropierea nanoparticulelor, grupările OH prezente în moleculă interacţionează cu nanoparticulele, 'furând' populaţie cu nivelurile de energie care generează lumina verde şi transferând-o la nivelurile care generează lumina roşie, crescând astfel probabilitatea de emitere a celei din urmă", detaliază autorii.
„Prin urmare, schimbările în intensitatea benzilor verde şi roşie pot fi asociate cu diferite concentraţii de glucoză", concluzionează ei.
Autorii studiului spun că prin încorporarea nanoparticulelor într-un mediu poros, cum ar fi hârtia, s-a reuşit obţinerea unui senzor „economic, uşor de fabricat, portabil şi cu o sensibilitate ridicată".
