Extrem de îngrijorător: Particule minuscule de plastic se acumulează în ţesuturi umane la niveluri din ce în ce mai ridicate, arată un nou studiu publicat luni în revista Nature Medicine. Cercetătorii spun că au descoperit în mostrele de creier uman o cantitate de nanoplastice cât o lingură standard de plastic. „Asta ar însemna că creierele noastre de astăzi sunt 99,5% ţesut cerebral, iar restul e plastic”, spun experţii.
Micile fragmente de plastic poluant care ajung din mediul înconjurător în corpul uman se acumulează în concentraţii mult mai mari în creier decât în alte organe, potrivit unui nou studiu.
Cercetătorii au analizat concentraţiile de microplastice din 91 de mostre de ţesut cerebral colectate în timpul autopsiilor din 2016 şi 2024. Probele proveneau din cortexul frontal, regiunea creierului de deasupra şi din spatele ochilor implicată în funcţiile cognitive şi comportamentale.
Concentraţiile de microplastice au fost de până la 30 de ori mai mari în creier decât în ficat sau rinichi, se arată într-un raport publicat în revista Nature Medicine.
„Concentraţiile pe care le-am observat în ţesutul cerebral al persoanelor normale, care aveau o vârstă medie de aproximativ 45 sau 50 de ani, au fost de 4.800 de micrograme pe gram, sau 0,48% din greutate”, a declarat conducătorul studiului, Matthew Campen, de la Colegiul de Farmacie al Universităţii New Mexico din Albuquerque. Asta este echivalentul unei linguri de plastic standard, spune el.
Deşi microplastice au fost detectate anterior în organe precum plămâni, intestine şi chiar placentă, microscopia convenţională identifică de obicei doar particule de peste 5 micrometri. Acest lucru exclude prezenţa unor nanoparticule mai mici, potrivit autorilor acestui studiu. Un micrometru este a mia parte dintr-un milimetru, iar un nanometru este a milioana parte dintr-un milimetru.
Echipa lui Matthew Campen a folosit microscopie cu infraroşu şi electronică, o procedură care le-a permis cercetătorilor să detecteze aceste particule mai mici cu o precizie mai mare.
Cercetătorii au analizat mostre de ţesut de la 24 de indivizi decedaţi în 2024 şi le-au comparat cu 28 de mostre din 2016.
În timp ce nivelurile de microparticule şi nanoparticule din rinichi au rămas în mare parte neschimbate, nivelurile din ficat şi din creier au indicat creşteri.
Studiul a identificat, de asemenea, niveluri alarmante de microplastice în creierul persoanelor diagnosticate cu demenţă.
Douăsprezece mostre de ţesut cerebral, colectate în perioada 2019-2024, conţineau între 12.000 şi 48.000 de micrograme de plastic în fiecare gram de ţesut.
Cu toate acestea, cercetătorii au spus că descoperirile sunt asociative şi nu stabilesc o relaţie directă cauză-efect.
Echipa a analizat, de asemenea, tipurile de plastic identificate, iar polietilena - plasticul folosit de obicei la fabricarea sticlelor şi ambalajelor - s-a descoperit a fi predominant. Este responsabil pentru 40-65% din plasticul detectat în ficat şi rinichi şi pentru până la 75% în cazul celui detectat la nivelul creierului.
Cercetătorii au avertizat că o parte din diferenţele observate în ţesutul cerebral ar putea fi atribuite unor factori geografici, întrucât mostrele au fost colectate din statul New Mexico şi pe coasta de est a Statelor Unite.
Autorii analizei au subliniat nevoia unor studii pe scară mai largă şi pe termen mai lung pentru a explora în continuare efectele acumulării de micro şi nanoplastice, în special asupra sănătăţii neurologice.
Concentraţiile din creier au fost comparabile cu cele observate în analizele anterioare ale plăcilor care căptuşesc arterele care transportă sânge la creier.
Ţesutul cerebral de la persoanele diagnosticate cu demenţă conţinea de până la 10 ori mai mult plastic decât celelalte creiere. Studiul nu a răspuns dacă nivelurile mai ridicate de plastic din creier au cauzat simptomele demenţei.
„Pur şi simplu nu ştim” cum afectează particulele de plastic creierul", spune cercetătorul.
Este posibil ca acestea să obstrucţioneze circulaţia sângelui în capilare, să interfereze cu conexiunile dintre fibrele nervoase din creier sau să atragă cumva proteinele implicate în dezvoltarea demenţei, au afirmat cercetătorii.
De asemenea, cercetătorii au constatat că acumulările de microplastic în creier şi în ficat par să crească în timp.
În creier, concentraţiile de plastic au crescut cu 50% pe parcursul perioadei de studiu de opt ani, în concordanţă cu o creştere a deşeurilor de plastic pe planetă, a remarcat Campen.
„Comparativ cu probele de creier de la autopsiile din 2016, cantitatea este cu aproximativ 50% mai mare”, a spus el. „Asta ar însemna că creierele noastre de astăzi sunt 99,5% creier, iar restul este plastic”.
Cu toate acestea, este posibil ca metodele actuale de măsurare a materialelor plastice să fi supra sau subestimat nivelurile acestora în organism, a precizat Campen: „Lucrăm din greu pentru a ajunge la o estimare foarte precisă, pe care cred că o vom avea în următorul an”.
Acesta a declarat că, deşi consumatorii ridică adesea din umeri atunci când sunt avertizaţi cu privire la contaminanţii din mediu, noile descoperiri ar trebui să declanşeze alarma.
„Încă nu am întâlnit o singură fiinţă umană care să spună: „Am o grămadă de plastic în creier şi asta nu mă deranjează deloc”.
Cercetătorii au găsit, de asemenea, de trei până la cinci ori mai multe fragmente de plastic în creierele a 12 persoane care fuseseră diagnosticate cu demenţă înainte de deces, comparativ cu creierele sănătoase. Aceste fragmente de microplastic, mai mici decât poate vedea ochiul, erau concentrate în pereţii arterelor şi venelor creierului, precum şi în celulele imunitare din creier.
„Este un pic alarmant, dar amintiţi-vă că demenţa este o boală în care bariera hematoencefalică şi mecanismele de eliminare a de;eurilor sunt afectate”, a spus Campen.
În plus, există celule inflamatorii şi atrofia ţesutului cerebral cu demenţă, ceea ce poate crea „un fel de zonă de depozitare unde se adună aceste microplastice, ca vasele murdare într-o chiuvetă”, a spus el.
„Vrem să fim foarte prudenţi în interpretarea acestor rezultate, deoarece nivelurile de microplastice sunt probabil foarte ridicate din cauza bolii (demenţă), iar în prezent nu sugerăm că microplasticele ar putea provoca boala”, a spus Campen.
Găsirea unor depozite de plastic în creier nu dovedeşte că acestea provoacă daune, a indicat pentru CNN Phoebe Stapleton, profesor asociat de farmacologie şi toxicologie la Universitatea Rutgers din Piscataway, New Jersey, care nu a fost implicată în noul studiu.
„Nu este clar dacă, în timpul vieţii, aceste particule sunt fluide, intrând şi ieşind din creier, sau dacă se adună în ţesuturile din creier şi promovează boala”, a precizat ea. „Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înţelege modul în care particulele pot interacţiona cu celulele şi dacă acest lucru are o consecinţă toxicologică”.
De fapt, cercetătorii au văzut semne că ficatul şi rinichii ar putea fi capabili să elimine unele materiale plastice din organism,. Potrivit cercetătorilor, nu se ştie dacă acest lucru se poate întâmpla şi în creier.
Identificarea unor niveluri mai ridicate de microplastice în ţesuturile umane astăzi „are sens”, deoarece producţia de plastic, poluarea cu plastic şi expunerea umană la plastic au crescut rapid, spune medicul pediatru şi profesor de biologie dr. Philip Landrigan, director al Programului pentru sănătatea publică globală de la Boston College.
„Mai mult de jumătate din tot plasticul produs vreodată a fost fabricat începând din 2002, iar producţia este pe cale să se dubleze până în 2040”, spune prof. Landrigan, care nu a fost implicat în noul studiu.
Landrigan este autorul principal al unui raport din martie 2023 al Comisiei Minderoo - Monaco privind materialele plastice şi sănătatea umană, un consorţiu global de oameni de ştiinţă, specialişti medicali şi analişti politici însărcinaţi cu urmărirea materialelor plastice de la creare până la produsul final.
În raportul din 2023, consorţiul a stabilit că materialele plastice sunt asociate cu daune pentru sănătatea umană în fiecare etapă a ciclului de viaţă al plasticului.
„Studiile au găsit aceste materiale plastice în inima umană, vasele mari de sânge, plămâni, ficat, testicule, tractul gastrointestinal şi placentă”, a precizat Landrigan.
„Cea mai mare întrebare este cum afectează aceste microplastice sănătatea?”. Sincer, sunt multe lucruri pe care încă nu le ştim”, a spus el. „Ceea ce ştim cu certitudine este că aceste microparticule de plastic sunt ca nişte cai troieni - ele transportă cu ele toate miile de substanţe chimice care se găsesc în plastic, iar unele dintre aceste substanţe chimice sunt actori foarte răi”.
Prin invadarea celulelor individuale şi a ţesuturilor din organele majore, nanoplasticele pot întrerupe potenţial procesele celulare şi pot depune substanţe chimice care perturbă sistemul endocrin, cum ar fi bisfenolii, ftalaţii, substanţele ignifuge, metalele grele şi substanţele per- şi polifluorurate (PFAS).
Perturbatorii endocrini interferează cu sistemul reproducător uman, ducând la malformaţii genitale şi reproductive, precum şi la infertilitate feminină şi scăderea numărului de spermatozoizi, conform Societăţii americane de Endocrinologie.
„Avem indicii destul de bune că microplasticele şi nanoplasticele provoacă daune, chiar dacă suntem departe de a cunoaşte întreaga amploare a acestor daune”, a precizat Landrigan. „Aş spune că avem suficiente informaţii pentru a începe să luăm măsuri de protecţie”.
Consiliul american pentru chimie, o asociaţie industrială, a declarat pentru CNN că Administraţia pentru alimente şi medicamente (FDA) susţine faptul că dovezile ştiinţifice actuale nu arată că microplasticele sau nanoplasticele detectate în alimente reprezintă un risc pentru sănătatea umană.
„Cercetările în curs nu numai că ajută la abordarea lacunelor actuale de date în înţelegerea noastră asupra expunerii la microplastice, dar, de asemenea, urmăreşte să dezvolte instrumente îmbunătăţite pentru a măsura toxicitatea microplasticelor pentru oameni, a adăugat Kimberly Wise White, vicepreşedinte al consiliului de reglementare şi afaceri ştiinţifice.
„Această activitate este importantă având în vedere metodele nevalidate aplicate adesea de cercetători, care pot duce la rezultate nesigure sau înşelătoare, natura complexă a microplasticelor şi numeroasele variabile care pot afecta sănătatea umană”, a spus ea.
Pentru studiul publicat luni în revista Nature Medicine, cercetătorii au examinat ţesuturi din creier, rinichi şi ficat recoltate de la persoane care au fost supuse unei autopsii medico-legale în 2016 şi 2024. Pentru comparaţie, cercetătorii au analizat, de asemenea, creiere de la persoane care au murit între 1997 şi 2013.
Mostrele de ţesut cerebral au fost recoltate din cortexul frontal, zona creierului asociată cu gândirea şi raţionamentul. Este partea creierului care este cea mai afectată de demenţa frontotemporală (FTD) şi de stadiile ulterioare ale bolii Alzheimer.
Unele dintre particulele mai mari, care au între un micrometru şi cinci micrometri, ajung în ficat şi rinichi.
Microplasticele sunt fragmente care pot varia de la mai puţin de 0,2 inch (5 milimetri) sau aproximativ de dimensiunea unei gume de şters creion, până la 1 nanometru. Un fir de păr uman are o lăţime de aproximativ 80.000 de nanometri, potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Statele Unite. Orice fragmente mai mici sunt nanoplastice care trebuie măsurate în miliardimi de metru
„Pe baza observaţiilor noastre, credem că în creier ajung cele mai mici nanostructuri, de 100 până la 200 de nanometri în lungime. Acestea sunt aproximativ de dimensiunea a două virusuri SARS-CoV-2 (care provoaco Covid-19) unul lângă altul”, a explicat Campen, care este şi directorul Centrului New Mexico pentru metale în biologie şi medicină.
Nanoplasticele sunt cele mai îngrijorătoare materiale plastice pentru sănătatea umană, spun experţii, deoarece fragmentele minuscule se pot instala în interiorul celulelor individuale.
„Cumva, aceste nanoplastice îşi croiesc drum prin corp şi ajung la creier, traversând bariera hemato-encefalică”, a precizat Campen. „Plasticele iubesc grăsimile, sau lipidele, astfel încât o teorie este că plasticele îşi croiesc drum cu grăsimile pe care le consumăm, care sunt apoi livrate organelor cărora le plac lipidele - creierul este pe primul loc printre acestea”
Creierul uman are aproximativ 60% grăsime în greutate, mult mai mult decât orice alt organ. Acizii graşi esenţiali, cum ar fi omega 3, sunt esenţiali pentru rezistenţa şi performanţa celulelor creierului. Deoarece organismul uman nu poate produce singur acizi graşi esenţiali, aceştia trebuie să provină din alimente sau suplimente alimentare.
Dieta este principala cale de expunere pentru micro şi nanoplastice, a explicat Landrigan, însă unele sunt, de asemenea, transportate prin aer: „Când oamenii conduc pe autostradă şi anvelopele lor abrazează suprafaţa autostrăzii, o anumită cantitate de particule microplastice sunt aruncate în aer. De asemenea, pentru cei care locuiesc în apropierea litoraluluii, unele dintre particulele de microplastic care se află în mare sunt aruncate în aer prin acţiunea valurilor”, a spus el. „Astfel, ingestia este probabil calea dominantă, dar inhalarea este, de asemenea, o cale importantă”, spun specialiştii.
„Învăţaţi să folosiţi mai puţin plastic"
Există multe măsuri pe care indivizii le pot lua pentru a-şi reduce expunerea la materiale plastice şi amprenta lor de plastic, spun experţii.
„Este important să nu speriem oamenii, deoarece ştiinţa în acest domeniu este încă în evoluţie şi nimeni în anul 2025 nu va trăi fără plastic”, a spus Landrigan.
„Le spun oamenilor că există unele materiale plastice de care nu pot scăpa. Nu există un telefon mobil sau un computer care să nu conţină plastic, dar recomandările ar fi să încercăm să reducem la minimum expunerea la plasticul pe care îl putem evita, în special plasticul de unică folosinţă”.
Este greu să evităm alimentele ambalate în plastic, deoarece acestea sunt omniprezente, dar putem scoate alimentele din ambalajul de plastic înainte de a le găti sau de a le pune în cuptorul cu microunde", a recomandat Landrigan.
Când încălzimi plasticul, acest lucru accelerează mişcarea microplasticelor din ambalaj în mâncare, spun specialiştii.
Investiţi într-o pungă textilă cu fermoar şi rugaţi curăţătoria să vă returneze hainele în aceasta, în loc de foliile subţiri de plastic, sugerează Natural Resources Defense Council, un grup de apărare a mediului. Folosiţi propia ceaşcă la magazinul local de cafea şi mâncare la pachet şi tacâmuri la birou pentru a reduce consumul de pahare şi ustensile din plastic.
Specialiştii mai recomandă să nu folosim sticlele de apă din plastic, dacă putem face acest lucru.
Un studiu realizat în martie 2024 a arătat că 1 litru de apă îmbuteliată - echivalentul a două sticle de apă de dimensiuni standard achiziţionate în mod obişnuit de consumatori - conţinea în medie 240.000 de particule de plastic din şapte tipuri de materiale plastice. Aproximativ 90% dintre acestea erau nanoplastice.
Experţii recomandă să folosim un pahar de metal sau de sticlă în loc de unul de plastic şi să depozităm alimentele în recipiente din sticlă în loc de cele din plastic.
„Lucraţi în comunitatea dumneavoastră locală pentru a interzice pungile de plastic, aşa cum au făcut acum multe comunităţi din Statele Unite. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face", spune Landrigan.
„La nivel de societate, vă puteţi uni forţele cu alţi oameni cărora le pasă de sănătatea copiilor pentru a face presiuni în vederea restricţionării producţiei de plastic şi a utilizării unor substanţe chimice mai sigure în plastic”, a spus el. „Doar pentru că nu ştim tot ce este de ştiut despre fiecare substanţă chimică din plastic nu înseamnă că nu ar trebui să luăm măsuri împotriva substanţelor chimice din plastic despre care ştim că sunt factorii negativi pentru sănătate”.
Citeşte şi:
Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Microplastice găsite în fiecare placentă umană testată, potrivit unui nou studiu
