O aplicaţie care foloseşte inteligenţa artificială (AI) ar putea fi „revoluţionară" în cazul pacienţilor cu afecţiuni pulmonare cronice, cum este fibroza chistică, tehnologia fiind capabilă să estimeze momentul în care un pacient se va îmbolnăvi cu până la 10 zile înainte.
Se speră că aplicaţia Breathe RM va permite pacienţilor cu fibroză chistică să fie monitorizaţi de la distanţă, eliminând astfel necesitatea prezentării la clinică pentru controale regulate de sănătate.
Tehnologia, care este testată în prezent în spitale din Marea Britanie, poate, de asemenea, să estimeze momentul în care pacienţii sunt predispuşi la o infecţie majoră - cunoscută sub numele de exacerbare - care poate duce la săptămâni de spitalizare.
Aproximativ 50 de pacienţi sunt implicaţi în acest proiect care va dura un an, cunoscut sub numele de ACE-CF, iar cercetătorii speră să recruteze în total 400 de pacienţi.
Monitorizarea parametrilor vitali la domiciliu ar elimina necesitatea ca pacienţii să se prezinte la clinici pentru controale la fiecare şase-opt săptămâni, programările durând câteva ore. De asemenea, unii pacienţi necesită regim special de control medical din cauza faptului că poartă în plămâni infecţii rezistente la antibiotice.
Funcţia plămânilor este măsurată cu ajutorul unui dispozitiv portabil numit spirometru, în timp ce oxigenul din sânge este măsurat cu ajutorul unui oximetru plasat la degetului pacientului.
Ambele dispozitive sunt conectate la aplicaţie prin bluetooth, iar datele sunt introduse automat.
Tehnologia colectează, de asemenea, date de la ceasuri inteligente personale, iar pacienţii raportează şi ei înşişi cât de des tuşesc şi cât de bine se simt.
Andres Floto, profesor de biologie respiratorie la Universitatea Cambridge şi director de cercetare al Centrului Cambridge pentru infecţii pulmonare de la Spitalul Royal Papworth, din Regatul Unit, a creat algoritmul AI utilizat în aplicaţie.
Acesta analizează diferenţele subtile din date, alertându-i pe pacienţi când ar trebui să ia măsuri pentru eliberarea căilor respiratorii sau să sune la medic pentru a evita o exacerbare.
„În acest moment, credem că suntem destul de buni în a estima când cineva se va îmbolnăvi cu aproximativ 10 zile mai devreme decât în mod normal. Este un sistem de semnalizare ca un semafor şi, de fapt, toată această filozofie are ca scop abilitarea persoanelor cu fibroză chistică să preia controlul asupra propriei sănătăţi", spune profesorul Floto, care este şi medic specialist în fibroză chistică.
În studiu, participanţilor li se cere să fie atenţi la mesajele colorate ale algoritmului.
Astfel, culoarea verde semnalizează o stare normală a pacientului; galben îi va îndemna pe aceştia să-şi cureţe căile respiratorii, să-şi ia medicamentele şi să iniţieze acţiunile de sănătate stabilite împreună cu medicii. În cazul culorii roşii, aceasta semnalizează contactarea echipei medicale care gestionează fibroză chistică, indicând faptul că este foarte probabil ca pacientul să se simtă rău în următoarele zile.
„Dacă predicţia exacerbărilor se confirmă în cadrul studiului, aceasta va fi o caracteristică revoluţionară pe care o vom putea oferi oamenilor prin intermediul aplicaţiei", spun autorii.
Se speră ca aceeaşi tehnologie să poată fi utilizată şi pentru a-i ajuta pe cei cu bronşiectazie, o altă afecţiune pulmonară cronică care uneori, spun specialiştii, este diagnosticată greşit, la persoanele în vârstă ca fiind boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), iar la persoanele tinere ca fiind astm.
Cercetătorii finanţează un studiu separat, denumit Bronch-Ex, ca parte a unei investiţii mai ample în tratamentele pentru infecţiile respiratorii cronice.