O descoperire în nanomedicina fotoactivabilă avansează tratamentul degenerării maculare legate de vârstă

O descoperire în nanomedicina fotoactivabilă avansează tratamentul degenerării maculare legate de vârstă

Populaţia cu degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV) este în creştere, potrivit studiilor[1], statisticile evidenţiind faptul că din 1990 până în 2010, incidenţa orbirii şi a tulburărilor de vedere cauzate de DMLV a crescut. Odată cu îmbătrânirea populaţiei la nivel mondial, se estimează că numărul de pacienţi cu DMLV va creşte la 288 de milioane în 2040. Deoarece Asia reprezintă mai mult de jumătate din populaţia mondială, se aşteaptă ca numărul de cazuri să ajungă la 113 milioane până în 2040. Din cauza celei mai mari prevalenţe a DMLV în Europa, se preconizează că numărul de cazuri viitoare în această regiune va fi al doilea după Asia.

Cercetătorii chinezi au dezvoltat un nanomedicament candidat activabil prin lumină pentru terapia DMLV.

Prin injectarea intravenoasă a nanomedicamentului şi aplicarea iradierii cu lumină la ochii bolnavi, se poate activa terapia combinată anti-angiogenică şi fotodinamică, oferind o alternativă minim invazivă pentru tratamentul DMLV şi al altor afecţiuni oculare caracterizate de creşterea anormală a vaselor de sânge, se arată într-un comunicat al Universităţii din Hong-Kong.

Cercetarea, condusă de facultatea de medicină LKS a Universităţii din Hong Kong (HKUMed) şi colaboratori de la Centrul Oftalmologic Zhongshan al Universităţii Sun Yat-sen, din Guangzhou, (China) a fost publicată recent în revista Advanced Science.

Echipa a depus şi o cerere de brevetare pentru această abordare de tratament.

Conform datelor unui sondaj privind sănătatea oculară în Hong Kong, publicate în 2019, prevalenţa DMLV timpurii în rândul persoanelor cu vârsta de 70 de ani şi peste a ajuns la 7,5 %, ceea ce face ca afecţiunea să fie a doua cea mai frecventă cauză de deficienţă vizuală şi orbire în rândul populaţiei adulte din oraşul chinez.

În prezent, injecţiile intravitreale cu anticorpi împotriva factorului de creştere al endoteliului vascular (VEGF) reprezintă tratamentul de primă linie pentru DMLV umedă.

Însă, această procedură invazivă este incomodă pentru pacienţi şi prezintă riscul unor complicaţii oculare grave, cum ar fi endoftalmita şi dezlipirea de retină.

Echipa din Hong-Kong şi-a propus să adreseze această nevoie urgentă cu formulări noi care să permită administrarea agenţilor antiangiogenici în ochi fără o injecţie intravitreană, cum ar fi prin injectarea intravenoasă (IV).

În plus, agenţii anti-angiogenici au o eficacitate limitată în ceea ce priveşte regresia neovascularizării existente.

Terapia fotodinamică (PDT) oferă o soluţie clinică prin utilizarea de fotosensibilizatori netoxici activaţi de anumite lungimi de undă a luminii pentru a genera specii reactive de oxigen (ROS), care pot afecta şi distruge neovascularizaţia.

PDT este utilizată pe scară largă pentru tratamentul vasculopatiei coroidiene polipoide, un subtip comun de DMLV umedă în Asia.

Potrivit echipei chineze, combinarea terapiei anti-angiogeneză cu PDT poate oferi o abordare mai eficientă pentru tratarea DMLV umedă, contribuind astfel la încetinirea progresiei bolii şi la îmbunătăţirea rezultatelor vizuale pentru pacienţi.

Metode de cercetare şi rezultate

Echipa de cercetare din China a conceput un nou nanosistem de prodroguri fotoactivabile.

După o singură injecţie intravenoasă a nanoparticulelor într-un model de neovascularizare coroidiană la şoareci, iradierea cu lumină roşie a ochiului de şoarece a activat nanoparticulele pentru a genera ROS, ceea ce nu numai că determină regresia neovascularizării anormale, ci şi declanşează eliberarea de medicamente antiangiogenice din nanoparticule pentru a inhiba creşterea de noi vase de sânge.

Această terapie combinată a demonstrat o eficacitate terapeutică excelentă, fără efecte secundare sistemice sau oculare notabile, au precizat cercetătorii asiatici.

Semnificaţia cercetării

Studiul reprezintă prima încercare de integrare a unui agent antiangiogenic fotoactivabil cu un fotosensibilizator într-o singură nanoformulare pentru tratamentul DMLV.

Procedura de tratament este simplă şi sigură, deoarece efectul terapeutic al agentului antiangiogenic şi al fotosensibilizatorului în leziunile oculare poate fi obţinut prin administrarea intravenoasă a nanoparticulelor şi prin iradierea ochiului cu lumină, au precizat cercetătorii.

Această cercetare de pionierat poate deschide noi căi pentru dezvoltarea de terapii minim-invazive pentru DMLV şi alte afecţiuni oculare neovasculare.

Formularea utilizează agenţi terapeutici şi excipienţi aprobaţi de Autoritatea de reglementare din Statele Unite, (FDA) ceea ce o face promiţătoare pentru o viitoare aplicare clinică.

[1] Degenerescenţa maculară legată de vârstă: Epidemiologie, genetică, fiziopatologie, diagnostic şi terapie ţintită.

viewscnt