O echipă de cercetători americani a descoperit un virus ce poate ”asculta conversaţiile” bacteriale şi l-a modificat astfel încât să atace mai multe tipuri de bacterii foarte periculoase pentru sănătate, inclusiv salmonella, E. Coli şi holera.
Cercetătorii care au identificat virusul, cunoscut ca VP882, sunt Bonnie Bassler, biolog la Princeton, şi absolventul Justin Slipe.
Studiul oferă o cu totul nouă perspectivă asupra relaţiei dinamice dintre viruşi şi gazdele lor. ”Ideea că un virus detectează o moleculă pe care bacteriile o folosesc pentru comunicare este ceva cu totul nou”, a spus Bassler, citată de sciencedaily.com.
Cercetătorii au observat ce se întâmplă în mod natural şi apoi au modificat virusul astfel încât să poată omorî bacteriile la comandă.
”Un virus nu poate să ia decât o singură decizie: stă în gazdă sau omoară gazda. Ceea ce înseamnă că ori rămâne sub radarul din interiorul gazdei, ori se divide în sute sau mii de părţi ce izbucnesc, omorând gazda şi căutând noi gazde”, a spus Bassler.
A doua variantă înseamnă, însă, un risc. ”Dacă nu sunt alte gazde în apropiere, virusul şi părţile lui mor”, a precizat cercetătorul.
Însă VP882 a găsit o cale de a evita acest lucru. El "ascultă" bacteria şi află dacă există mai multe bacterii, astfel că, atunci când virusul omoară gazda, viruşii eliberaţi găsesc imediat noi gazde.
Cercetătorii au descoperit cu mult timp în urmă că bacteriile pot comunica şi îşi pot simţi prezenţa una alteia şi că aşteaptă să stabilească un anumit număr înainte să acţioneze. Totuşi, cercetătorii nu îşi imaginau că un virus ar putea să asculte această comunicare.
”Aceste molecule culeg informaţii peste graniţele regnului lor. Viruşii nu sunt în acelaşi regn cu bacteriile – de fapt, nu fac parte din niciun regn, pentru că tehnic nu au viaţă. Dar este cu totul uimitor că aceste organisme radical diferite sunt în stare să detecteze şi să interpreteze semnalele”, a explicat Bassler.
"Nu sunt ca nişte naţiuni ce se spionează reciproc şi nici măcar ca un om care comunică cu câinele lui – ei cel puţin fac parte din acelaşi regn (animal) şi aceeaşi încrengătură (vertebrate)", a completat cercetătorul.
După ce a găsit prima dovadă a acestei ascultări peste limita regnului, oamenii de ştiinţă au găsit un set întreg de viruşi cu abilităţi similare. Aceşti viruşi pot asculta informaţiile transmise de gazda lor şi să le folosească pentru a o ucide.
Odată ce specialişti au demonstrat că VP882 este capabil să asculte, au început să facă experimente transmiţându-i informaţii greşite pentru a-l face să ucidă la comandă – să transforme prădătorul în asasin.
VP882 nu este primul virus folosit ca tratament antimicrobian. Viruşii ce omoară bacterii se numesc fagi şi ţintirea unei boli bacteriene cu un fag se numeşte terapia fagilor - şi este o strategie medicală cunoscută.
Dar VP882 este primul fag ce poate asculta pentru a şti care este momentul optim pentru a-şi ucide victima, ceea ce face ca experimentele lui Slipe cu salmonella şi alte bacterii ce cauzează boli să fie primele în care terapia cu fagi foloseşte comunicarea în afara regnului.
În plus, virusul promite a fi un instrument terapeutic pentru că nu se comportă tipic - majoritatea viruşilor pot infecta doar un tip specific de celule.
Virusul gripal, de exemplu, infectează doar celulele pulmonare; HIV ţinteşte doar celule specifice ale sistemului imunitar.
Dar virusul V882 funcţionează pe o gamă mult mai largă. Până acum, cercetătorii au efectuat teste folosind trei bacterii: Vibrio cholerae (holera), salmonella şi E. coli.
Aceste boli au evoluat separat pentru sute de milioane de ani, iar faptul că sunt vulnerabile la acest "asasin de bacterii" sugerează că multe altele ar putea fi la fel.