O nouă terapie antivirală dezvoltată în SUA a făcut posibil transplantul de cord şi de plămâni de la donatori cu hepatită C

O nouă terapie antivirală dezvoltată în SUA a făcut posibil transplantul de cord şi de plămâni de la donatori cu hepatită C

Prezenţa hepatitei C la potenţialii donatori de organe a oprit  inimile şi plămânii să ajungă la pacienţii care au nevoie de ele cu disperare, dar această piedică ar putea dispărea în curând mulţumită unei tehnici ce atacă virusul până când acesta reuşeşte să se instaleze în corpul destinatarului transplantului.

Doctorii de la Brigham and Women’s Hospital din Boston au spus că au eliminat riscul infecţiei cu hepatita C la cele 69 de inimi şi plămâni afectaţi de virus pe care i-au transplantat începând cu martie 2017. Ei au reuşit acest lucru cu patru săptămâni de terapie antivirală administrată destinatarilor organelor, ce a început la doar câteva ore după operaţia de transplant.

Destinatarii transplanturilor trebuie să primească oricum multe medicamente pentru a preveni respingerea unui nou organ de către organismele lor, iar doctorilor le-a fost teamă că adăugarea tratamentului pentru hepatita C ar putea creşte riscurile, dar nu au găsit nicio dovadă conform cărora ar îngreuna recuperare.

Virusului a încercat să se mute de la inima sau plămânii infectaţi la ficat, unde se dezvoltă, dar tratamentul antiviral a reuşit să depăşească virusul în fiecare caz, conform raportului asupra rezultatelor primilor 35 de pacienţi publicat online în „New England Journal of Medicine”.

”Am fost surprinşi că a fost un succes de 100%. Aceasta a fost partea foarte încurajatoare. Acţionarea rapidă a însemnat că virusul nu a avut timp să ajungă la ficat şi să se dezvolte”, a declarat dr. Ann Woolley de la secţia de boli infecţioase a spitalului pentru Reuters.

De asemenea, tratamentul administrat astfel a durat doar patru săptămâni, în loc de 12 pe care pacienţii cu hepatită C le primesc în mod normal.

Costul standard al terapiei, ce a folosit Sofosbuvir şi Velpatasvir, este în jur de 75.000$. În aceste cazuri a fost de aproximativ 25.000$.

Pacienţii vor continua să fie urmăriţi pentru a vedea dacă apar efecte secundare pe termen lung.

O tehnică similară deja face posibilă transplantarea rinichilor şi ficatului de la donatorii cu hepatită C.

Un număr estimat de 1.000 de pacienţi din Statele Unite mor în fiecare an din cauză că nu pot beneficia de un transplant de inimă sau plămâni. Mulţi donatori potenţiali, inclusiv numărul în creştere al oamenilor ce mor din cauza unei supradoze, nu sunt eligibili din cauză că sunt infectaţi cu hepatita C, ce este răspândită în mod normal prin utilizarea la comun a acelor.

viewscnt