Un studiu clinic de fază II condus pentru a demonstra eficacitatea unui vaccin împotriva cancerului de piele a furnizat rezultate foarte promiţătoare, în cadrul unui tratament inovator pe bază de ARN mesager (ARNm).
Dezvoltat de Moderna, vaccinul este conceput pentru a funcţiona alături de un alt tratament de imunoterapie cu Keytruda (pembrolizumab), care, ajută la rândul său organismul să lupte împotriva cancerului.
Imunoterapia este deţinută de grupul farmaceutic german Merck (MSD), una dintre cele mai mari zece companii farmaceutice din lume.
Studiul clinic în curs de desfăşurare este o colaborare între cele două companii farmaceutice pentru a trata pacienţii cărora li s-a extirpat de pe piele melanomul cu risc ridicat.
Comparativ cu monoterapia cu pembrolizumab, datele iniţiale arată că ambele medicamente în combinaţie reduc cu 49% riscul de recidivă sau de deces în următorii trei ani.
În acelaşi timp, riscul de răspândire (metastază) sau de deces a cancerului a fost redus cu 62% în comparaţie cu monoterapia cu pembrolizumab.
Vicepreşedintele senior al Moderna, Kyle Holen, afirmă într-un comunicat recent că este foarte încântat să vadă „un beneficiu clinic atât de robust".
Este prima terapie care prezintă un beneficiu semnificativ comparativ cu monoterapia cu Keytruda.
„Ne-am angajat să impulsionăm cercetarea pentru a găsi modalităţi inovatoare de acţiune în stadiile incipiente ale cancerului, unde putem avea cel mai semnificativ impact pentru pacienţi, prin combinarea expertizei Merck în imuno-oncologie cu tehnologia inovatoare a Moderna în domeniul ARNm", spune Marjorie Green, vicepreşedinte senior la laboratoarele de cercetare Merck.
Tehnologia Moderna este cea care stă la baza vaccinului împotriva Covid-19 al producătorului farma.
ARN-ul mesager (ARNm) poate pătrunde cu uşurinţă în celule unde furnizează instrucţiuni pentru anumite proteine care ajută la lupta împotriva agenţilor patogeni.
Oamenii de ştiinţă de la Moderna explică faptul că acum folosesc acest concept pentru a „valorifica capacitatea organismului de a identifica şi distruge celulele canceroase în acelaşi mod în care sistemul imunitar identifică şi vizează infecţiile".
Vaccinul ARNm conceput pentru melanomul în stadiile III şi IV se numeşte ARNm-4157 (V940).
Acesta constă într-un cod sintetic de ARNm care deţine cheia producerii a până la 34 de antigene, care antrenează şi activează răspunsul imunitar antitumoral al pacientului.
În acelaşi timp, imunoterapia cu pembrolizumab acţionează prin stimularea capacităţii sistemului imunitar de a detecta şi de a lupta împotriva celulelor tumorale.
Un studiu clinic de fază IIb privind ambele medicamente a inclus 157 de pacienţi cărora li s-a extirpat chirurgical melanomul cu risc ridicat.
Pacienţilor li s-a administrat fie tratamentul combinat, fie imunoterapia ca monoterapie, o dată la trei săptămâni, timp de aproximativ un an.
Efectele secundare ale combinaţiei de tratament nu au fost prea diferite de cele ale imunoterapiei.
Cele mai frecvente simptome, care au afectat aproximativ 50% dintre pacienţi, au inclus oboseală, dureri la locul injecţiei şi frisoane.
Combinaţia de tratament s-a dovedit atât de eficientă, încât atât Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, şi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) au fost de acord cu accelerarea procedurii de aprobare.
Calendarul autorizării acestei combinaţii de tratament nu a fost încă specificat, dar oamenii de ştiinţă merg deja mai departe cu un studiu clinic de fază III, care ar trebui să producă rezultate până în 2029.
Moderna nu este singura companie care lucrează la vaccinuri specializate cu ARNm pentru cancer.
Gigantul american Pfizer are obiective similare, iar BioNTech a ţinut recent prima pagină a ziarelor pentru dezvoltarea unui vaccin ARNm personalizat pentru cancerul pancreatic.
Până în prezent, FDA a autorizat un singur vaccin anticancer pentru cancerul de prostată, cu beneficii modeste în ceea ce priveşte supravieţuirea, potrivit experţilor.
Viitorul vaccinurilor care folosesc această tehnologie pe bază de ARNm împotriva cancerului rămâne încă incert, dar plin de speranţă, spun specialiştii.