Peste 37 de milioane de americani suferă de diabet, iar dintre aceştia peste 90% au diabet zaharat de tip 2. Acesta se dezvoltă cel mai adesea la persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, dar tot mai mulţi copii, adolescenţi şi adulţi tineri au început să facă diabet de tip 2. Medicamentele pentru scăderea glucozei pot fi costisitoare, iar injectarea de insulină are şi multe efecte secundare, inclusiv riscul de scădere a glicemiei şi de creştere în greutate.
O procedură care utilizează impulsuri electrice controlate pentru a induce modificări ale mucoasei din prima parte a intestinului subţire ar putea permite pacienţilor cu diabet de tip 2 să renunţe la administrarea de insulină şi să menţină în continuare controlul glicemic, potrivit rezultatelor preliminare ale primului studiu efectuat la om, care va fi prezentat la Digestive Disease Week (DDW) 2023, care se va desfăşura la Chicago, între 6 şi 9 mai.
„Potenţialul de a controla diabetul cu un singur tratament endoscopic este spectaculos", a declarat Celine Busch, cercetător principal al studiului şi doctorand în gastroenterologie la Centrul medical universitar din Amsterdam.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui tratament, spun specialiştii, este faptul că o singură procedură endoscopică ambulatorie poate asigura controlul glicemiei, reprezentând o potenţială îmbunătăţire faţă de tratamentul medicamentos, în care pacienţii trebuie să îşi ia medicamentele zi de zi.
În acest studiu în fază I, 14 pacienţi au fost supuşi unei proceduri endoscopice în care impulsuri electrice alternative au fost livrate în duoden, o porţiune din mucoasa intestinului subţire aflată chiar sub stomac.
După procedura care a durat o oră, pacienţii au fost externaţi în aceeaşi zi şi apoi au fost puşi la o dietă lichidă controlată caloric timp de două săptămâni.
Pacienţii au început apoi să ia semaglutidă, un medicament pentru diabet, titrând până la 1 mg pe săptămână.
Medicamentul semaglutidă permite uneori pacienţilor cu diabet de tip 2 să renunţe la administrarea de insulină, dar numai în aproximativ 20% din cazuri, a declarat Busch.
În acest studiu, 12 din 14 pacienţi, adică 86%, au menţinut un control glicemic bun fără insulină timp de un an, ceea ce sugerează că îmbunătăţirea este legată de procedură şi nu doar de acest medicament.
Autorii au început deja să lucreze la un studiu controlat randomizat dublu-orb pentru a testa aceste rezultate.
„În timp ce terapia cu medicamente 'controlează boala', aceasta reduce nivelul ridicat al glicemiei doar atât timp cât pacientul continuă să ia medicamentele", a declarat Jacques Bergman, doctor în medicină, cercetător principal în cadrul studiului şi profesor de endoscopie gastrointestinală la Centrul medical universitar din Amsterdam.
Această procedură singură 'modifică boala", în sensul că inversează rezistenţa organismului la propria insulină, cauza principală a diabetului de tip 2, a precizat el.
În studii anterioare, cercetătorii au explorat impactul ablaţiei, folosind căldura pentru a modifica mucoasa intestinului subţire, după ce au observat că pacienţii care au fost supuşi unui bypass gastric au cunoscut un control îmbunătăţit al insulinei imediat după operaţie, chiar înainte de a putea avea loc orice pierdere în greutate, ceea ce indică faptul că ocolirea acestei porţiuni a intestinului subţire joacă un rol în controlul glicemic în diabetul de tip 2.
Cercetătorii au emis ipoteza că expunerea cronică la o dietă bogată în zahăr şi calorii determină o modificare încă necunoscută a acestei porţiuni a intestinului subţire, făcând organismul rezistent la propria insulină.
Oamenii de ştiinţă cred că întinerirea ţesutului din această parte a intestinului îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a răspunde la propria insulină, în special în cazul pacienţilor cu diabet de tip 2, al căror organism încă mai produce o anumită cantitate de insulină.
Autorii urmează să prezinte un rezumat al studiului pe 9 mai, în cadrul ediţiei de anul acesta a Săptămânii bolilor digestive.