Rinosinuzita cronică cu polipi nazali reprezintă o povară clinică substanţială, afectând fluxul de aer nazal, funcţia olfactivă şi calitatea vieţii. Disfuncţia barierei epiteliale şi răspunsurile inflamatorii de tip 2 determină progresia bolii. Tratamentele precum glucocorticoizii intranazali şi chirurgia sinusurilor oferă o ameliorare limitată pe termen lung şi nu abordează mecanismele inflamatorii subiacente.
Terapiile biologice care vizează interleukinele s-au dovedit eficiente, însă mulţi pacienţi nu reuşesc să obţină un control adecvat al simptomelor.
Cercetări anterioare au identificat limfopoietina stromală timică (TSLP) ca un reglator cheie al inflamaţiei, ceea ce o transformă într-o ţintă terapeutică potenţială.
Tezepelumab este un anticorp monoclonal care blochează TSLP şi şi-a demonstrat anterior eficacitatea în astmul sever şi a redus simptomele sinuzitei la pacienţii cu istoric de rinosinuzită cronică cu polipi nazali.
Gigantul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca şi grupul farmaceutic american Amgen au finanţat un studiu clinic de fază III cu tezepelumab, condus de Centrul Scoţian pentru Cercetarea Blilor Respiratorii, de la Universitatea Dundee, în colaborare cu facultatea de medicină Eastern Virginia şi o echipă internaţională de cercetători.
În studiul, publicat pe 1 martie, în revista New England Journal of Medicine-NEJM, cercetătorii au efectuat un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo pentru a evalua eficacitatea şi siguranţa tezepelumab la pacienţii cu rinosinuzită cronică cu polipi nazali.
Studiul a înrolat 408 participanţi în 112 de clinici şi spitale din 10 ţări. Pacienţii au primit tezepelumab (subcutanat la fiecare patru săptămâni) sau un placebo timp de 52 de săptămâni, continuând în acelaşi timp tratamentul standard.
Rezultatele au demonstrat că tezepelumab reduce semnificativ polipii nazali şi severitatea congestiei la adulţii cu rinosinuzită cronică severă, necontrolată, cu polipi nazali, reducând necesitatea intervenţiei chirurgicale şi a glucocorticoizilor sistemici.
Modificările scorului total al polipilor nazali şi ale scorului de congestie nazală au servit drept criterii principale de evaluare. Punctele finale secundare cheie au inclus pierderea scorului mirosului, testul de rezultat sinonasal (SNOT-22), scorul Lund-Mackay care evaluează opacifierea sinusurilor, scorul simptomelor totale şi rata operaţiei polipilor nazali sau utilizarea glucocorticoizilor sistemici.
Agravarea rinosinuzitei cronice a apărut mai frecvent în grupul placebo (22,9%) decât în grupul tezepelumab (5,4%). Exacerbările astmului au fost, de asemenea, mai scăzute cu tezepelumab (0,5%) comparativ cu placebo (5,9%).
La săptămâna 52, pacienţii care au primit tratamentul cu anticorpul monoclonal au prezentat o reducere medie a scorului total de polip nazal de -2,07 comparativ cu placebo.
Scorurile de congestie nazală s-au îmbunătăţit cu -1,03 faţă de placebo.
Pierderea mirosului s-a îmbunătăţit semnificativ (diferenţa medie -1,00), în timp ce scorurile SNOT-22 au scăzut cu -27,26 puncte.
Scorul Lund-Mackay s-a îmbunătăţit cu -5,72 puncte, iar scorurile totale ale simptomelor au arătat o reducere de -6,89 puncte.
O decizie de a continua cu intervenţia chirurgicală a polipilor nazali a fost înregistrată la doar 0,5% dintre pacienţii trataţi cu tezepelumab, comparativ cu 22,1% în grupul placebo (raport de risc, 0,02).
Utilizarea glucocorticoizilor sistemici a fost semnificativ mai scăzută în grupul de tratament (5,2%) decât în grupul placebo (18,3%) (raport de hazard, 0,12).
Evenimentele adverse au apărut la 78,3% din grupul tezepelumab şi 77,1% din grupul placebo. Reacţiile adverse frecvente au inclus nazofaringită, infecţii ale tractului respirator superior, dureri de cap şi epistaxis (sângerare/hemoragie nazală). Nu au fost raportate reacţii anafilactice la tezepelumab.
Anticorpul monoclonal a redus semnificativ dimensiunea polipilor nazali, severitatea congestiei şi dependenţa de intervenţii chirurgicale sau glucocorticoizi sistemici, au concluzionat autorii studiului.
Constatările sugerează că ţintirea TSLP poate oferi o nouă cale de tratament pentru pacienţii cu rinosinuzită cronică severă, necontrolată, cu polipi nazali. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua durabilitatea pe termen lung a efectelor medicamentului şi modificarea bolii.
