INTERVIU Thomas Peter Ebm (managing director Wiener Privatklinik): Capacitatea spitalului se va extinde cu 50%, după achiziţionarea unei noi clădiri. Jumătate dintre pacienţi vin din afara Austriei, în principal pentru tratamente oncologice

INTERVIU Thomas Peter Ebm (managing director Wiener Privatklinik): Capacitatea spitalului se va extinde cu 50%, după achiziţionarea unei noi clădiri. Jumătate dintre pacienţi vin din afara Austriei, în principal pentru tratamente oncologice
Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, oferă servicii medicale în peste 30 de specialităţi, prin intermediul a 10 centre de competenţă şi a unei echipe de peste 300 de medici. Anual, spitalul WPK înregistrează peste 12.000 de internări, iar 45% dintre pacienţi provin din peste 20 de ţări, în special din Europa Centrală şi de Est. România este principala ţară de origine a pacienţilor internaţionali, aceştia reprezentând 26% din total. Anul trecut, spitalul a primit peste 1.000 de pacienţi români.
 
Recent, Wiener Privatklinik a sărbătorit două aniversări semnificative: 140 de ani de la înfiinţare şi 30 de ani de la reorganizarea sa sub forma actuală. Cu această ocazie, Thomas Peter Ebm, managing director al Wiener Privatklinik, a oferit un interviu 360medical.ro, în care a vorbit despre activitatea spitalului şi despre planurile de viitor. 
 
Vă prezentăm în continuare interviul integral cu directorul unităţii medicale din Viena. 
 
Wiener Privatklinik îşi extinde facilităţile. Care sunt planurile dumneavoastră în acest sens?

De fiecare dată există două tipuri diferite de reconstrucţie a unui spital. Când ne uităm la noua noastră clădire, pe de o parte, putem spune: „Vom construi un spital perfect, cu toate facilităţile, cu toate dotările necesare şi un flux de lucru optim, pe un teren liber”.Cu siguranţă, ar fi realizat într-un mod extrem de corect şi eficient.

Dar pentru pacienţi este foarte important să fie în centrul oraşului, aproape de conexiuni de transport. Pentru noi, este extrem de important să fim aproape de Spitalul Universitar (AKH).

Nu este vorba doar despre o locaţie bună, ci şi despre faptul că majoritatea medicilor care lucrează în clinica noastră sunt în top 2% dintre cei mai buni medici din lume.

Datorită acestui fapt, ei lucrează şi la Spitalul Universitar, unde au posibilitatea de a urma o carieră academică şi de a căuta noi metode de tratament. De aceea, este esenţial ca Wiener Privatklinik să fie situată în centrul oraşului, aproape de AKH. Din acest motiv, am cumpărat clădirea vecină pentru a construi acolo noua secţiune a clinicii.

În prezent, capacităţile noastre sunt limitate. Am putea trata mult mai mulţi pacienţi, dar nu avem spaţiul necesar pentru a ne extinde. Momentan, lucrăm la amenajarea unei săli de operaţie pentru intervenţii chirurgicale minore, astfel încât să putem desfăşura proceduri complexe în sălile mari şi intervenţii mai simple, precum biopsiile, într-o sală mai mică.

Odată cu noua clădire, capacitatea noastră se va extinde cu 50%.

În ceea ce priveşte adresabilitatea clinicii, câţi dintre pacienţi provin din Austria şi câţi din străinătate?

Răspunsul este foarte simplu: 50% dintre pacienţii noştri sunt din străinătate şi 50% sunt din Austria. Este cel mai mare procent de pacienţi internaţionali din Austria.

Serviciile dumneavoastră medicale sunt decontate de asigurările de sănătate în Austria?

Da, prin asigurări private de sănătate. Există trei categorii principale de pacienţi trataţi în Austria. Prima categorie este reprezentată de pacienţii asiguraţi social. Dacă lucraţi şi locuiţi în Austria, aveţi asigurare socială şi, în plus, puteţi plăti o sumă suplimentară pentru a fi tratat la Wiener Privatklinik.

A doua categorie include pacienţii care au atât asigurare socială în Austria, cât şi o asigurare privată – un sistem similar cu cel din alte ţări europene.

A treia categorie este formată din pacienţi internaţionali care vin aici fără o asigurare valabilă în Austria.

O a patra categorie este formată din pacienţi cu asigurări internaţionale, cum ar fi Cigna International, Allianz, Bupa etc.

La Wiener Privatklinik tratăm pacienţi din toate aceste patru categorii.

Care sunt principalele patologii tratate la WPK?

Este puţin dificil de cuantificat, dar în ansamblu, aproximativ 40% dintre pacienţi vin pentru tratamente oncologice. Cancerul este principala patologie tratată aici.

Unul dintre colegii dumneavoastră a menţionat că cel mai important aspect pentru un spital este interacţiunea dintre management şi personalul medical. Cum reuşiţi să atrageţi specialişti în spitalul dumneavoastră? Care sunt principalele avantaje pe care le oferă clinica?

În prezent, este o provocare să găseşti personal medical bine pregătit. Totuşi, Wiener Privatklinik se află într-o poziţie foarte bună, deoarece reputaţia noastră este excelentă atât pe piaţa internaţională, cât şi pe cea austriacă.

Prin urmare, nu avem probleme majore în recrutarea personalului, deoarece a lucra la WPK este considerat un standard de excelenţă.

Pentru medici, principalul avantaj este că le oferim cele mai bune condiţii şi echipamente pentru a-şi trata pacienţii.

Investim foarte mult timp şi bani pentru ca medicii să se concentreze exclusiv pe pacienţi, fără să fie nevoiţi să se ocupe de sarcini administrative care, în mod normal, sunt obişnuite în alte spitale.

Cum susţineţi inovaţia în cadrul unităţii medicale?

Susţinem inovaţia. Dacă ne uităm la istoria WPK din ultimii 30 de ani, iniţial am fost într-o situaţie financiară dificilă. În acea perioadă, nu am avut fonduri pentru investiţii, iar medicii au decis să reinvestească profiturile spitalului, în loc să îşi ia dividende.

Această abordare ne-a permis să construim un spital unde medicii au condiţii optime de muncă. De exemplu, pentru secţia ORL am investit într-un sistem de navigaţie chirurgicală de ultimă generaţie.

Urologii au ţinut să fim competitivi cu spitale europene de top, aşa că am achiziţionat un sistem robotic Da Vinci. Astfel, am fost primul spital privat din Austria care a avut un robot Da Vinci.

De asemenea, am investit într-un sistem complet digitalizat pentru documentaţia pacienţilor. În spitalele tradiţionale, medicii încă folosesc dosare voluminoase cu hârtii scrise de mână, ceea ce poate duce la erori de interpretare.

Noi am eliminat complet acest sistem şi am implementat un dosar medical digitalizat.

În plus, dezvoltăm o platformă digitală prin care medicii îşi pot interna pacienţii automat, direct din cabinetul lor. Astfel, pacientul ajunge la spital, semnează documentele şi poate începe imediat tratamentul.

Pe scurt, investim constant pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale medicilor.

Aţi menţionat digitalizarea. Se vorbeşte foarte mult despre inteligenţa artificială în spitale. O consideraţi o provocare sau o oportunitate?

Este o provocare, dar şi o oportunitate. Cel mai mare avantaj este în domeniul radiologiei, unde AI poate accelera procesele de diagnosticare. De asemenea, gastroenterologia poate beneficia de AI pentru un diagnostic mai precis.

Am implementat un proiect pilot în care asistentele nu mai trebuie să introducă manual date în calculator – ele vorbesc într-un microfon, iar sistemul de recunoaştere vocală transcrie informaţiile automat.

Rezultatele au fost impresionante, AI-ul s-a adaptat foarte rapid la diferite accente şi moduri de vorbire. Acest sistem economiseşte timp preţios pentru asistente.

Întrucât este dificil să găsim personal medical de înaltă calitate, trebuie să le uşurăm munca şi să eficientizăm procesele.

Aşadar, deşi digitalizarea reprezintă o provocare, suntem deschişi la această schimbare, deoarece considerăm că ne poate ajuta enorm.

Cum vedeţi clinica peste 10 ani?

R: Misiunea noastră va rămâne aceeaşi: să fim o clinică dedicată medicilor şi pacienţilor, oferind cele mai bune echipamente şi condiţii de tratament.

Personal, îmi doresc ca WPK să devină şi mai implicată în cercetare şi să colaboreze mai mult cu universităţile, pentru a oferi pacienţilor cele mai avansate tratamente disponibile în Europa Centrală.

 

viewscnt