Oamenii de ştiinţă au aflat de ce unele persoane cu gripă sunt mai contagioase

Oamenii de ştiinţă au aflat de ce unele persoane cu gripă sunt mai contagioase

Bacteriile respiratorii stimulează transmiterea gripei în spaţii interioare, a constatat un studiu publicat miercuri. Oamenii de ştiinţă de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), Elveţia, au descoperit că, în spaţiile interioare, picăturile care conţin virusul gripal rămân infecţioase mai mult timp atunci când conţin şi anumite tipuri de bacterii care se găsesc în tractul nostru respirator. Această descoperire oferă o perspectivă importantă asupra modului în care se transmit infecţiile respiratorii şi poate îmbunătăţi estimările riscului de expunere.

Riscul de răspândire a gripei de la o persoană la alta în spaţii închise prin intermediul aerosolilor (picături mici), expulzaţi prin tuse sau strănut, este mai mare atunci când aceştia intră în contact cu bacterii din tractul respirator, conform unui studiu publicat miercuri.

Cercetarea a constatat că, prin plasarea picăturilor infectate cu gripă pe o suprafaţă plană, încărcătura virală era de o sută de ori mai mare şi mai durabilă atunci când acestea erau contaminate cu bacterii prezente în tractul respirator uman.

Conform studiului, publicat în Journal of Virology, aceste bacterii au rolul de a proteja virusul gripal pe măsură ce acesta părăseşte corpul uman, făcând picăturile infectate „mai plate".

„Această formă accelerează procesul de evaporare şi cristalizare a sării din picătură, ceea ce permite virusurilor să trăiască mai mult timp în medii uscate, cum ar fi în spaţii interioare, iarna, când încălzirea este pornită", a declarat Shannon David, cercetătoare la EPFL, într-un comunicat al Institutului EPFL.

Cercetătoarea a avertizat că această funcţie de protecţie a bacteriilor nu este luată în considerare în modelele utilizate în prezent pentru a prezice răspândirea unui virus în spaţii închise. Astfel, "riscul de contagiune este, probabil, subestimat", a spus ea.

Pe lângă testul efectuat pe o suprafaţă plană, oamenii de ştiinţă au măsurat, de asemenea, încărcătura virală a picăturilor suspendate în aer şi au stabilit că speciile bacteriene cu cel mai mare efect stabilizator sunt Staphylococcus aureus şi Streotococcus pneumoniae, care colonizează frecvent tractul respirator.

Potrivit experţilor, aceste constatări oferă o piesă importantă din puzzle-ul modului în care sunt transmise bolile respiratorii şi deschid o nouă linie de cercetare pentru identificarea persoanelor potenţial mai contagioase, purtătoare a mai multor bacterii protectoare în tractul respirator.

A fost deja documentat pe scară largă faptul că anumite tipuri de bacterii din intestinul uman permit virusurilor să se stabilizeze şi să trăiască mai mult.

Dar Shannon David, cercetător la LEV - Laboratorul de virusologie a mediului din cadrul EPFL, s-a întrebat dacă bacteriile din tractul respirator joacă acelaşi rol protector în picăturile expulzate din corpul uman.

Pentru a afla, ea şi colegii ei au efectuat două tipuri de experimente de laborator.

În primul, au creat picături similare cu cele produse atunci când strănutăm şi le-au aşezat pe o suprafaţă plană expusă la aerul interior.

Unele picături conţineau doar virusul gripal, în timp ce altele conţineau şi bacterii întâlnite frecvent în tractul respirator.

Oamenii de ştiinţă au lăsat picăturile să se usuce şi apoi au măsurat încărcătura virală infecţioasă în timp.

Ei au constatat că, după 30 de minute, în cazul picăturilor fără bacterii, virusul dispăruse aproape complet (99,9%).

În picăturile care conţineau atât virusul, cât şi bacteriile, încărcătura virală infecţioasă era de 100 de ori mai mare la acelaşi interval de timp, iar virusul putea supravieţui mai multe ore.

În cel de-al doilea tip de experiment, oamenii de ştiinţă au măsurat încărcătura virală infecţioasă a picăturilor sub formă de particule în suspensie.

Aici, ei au constatat că particulele care conţineau doar virusul nu mai erau infecţioase după 15 minute. Dar în particulele care conţineau şi bacterii, virusul era încă prezent după o oră.

Speciile de bacterii cu cel mai mare efect de stabilizare au fost Staphylococcus aureus şi Streptococcus pneumoniae, ambele colonizând frecvent tractul respirator.

Imagini la microscopul electronic ale bacteriei respiratorii umane Streptococcus pneumoniae.© LEV/ EPFL

Picături mai plate

În continuare, oamenii de ştiinţă au dorit să înţeleagă modul în care bacteriile respiratorii sunt capabile să protejeze virusul gripal în afara corpului uman. Ei au observat mostrele de picături la microscop.

„Picăturile care conţin bacterii tind să fie mai plate", spun autorii. „Acest lucru accelerează procesul de evaporare şi duce la cristalizarea mai rapidă a sării în picătură, permiţând viruşilor să trăiască mai mult. Acesta poate fi un factor important în medii uscate, cum ar fi spaţiile interioare iarna, când încălzirea este pornită".

Până în prezent, se ştiau puţine lucruri despre rolul pe care bacteriile respiratorii îl joacă în afara corpului uman.

Aceste descoperiri oferă o piesă importantă asupra modului în care sunt transmise bolile respiratorii. Şi ajută să explice de ce viruşii se răspândesc atât de uşor de la o persoană la alta.

„Până acum, se ştiau puţine despre rolul pe care bacteriile respiratorii îl joacă în afara corpului uman", spune Shannon David, cercetător EPFL la Laboratorul de Virusologie Experimentală.

„Aceste descoperiri oferă o piesă importantă asupra modului în care sunt transmise bolile respiratorii. Şi ajută să explice de ce viruşii se răspândesc atât de uşor de la o persoană la alta".

Datele colectate de echipa sa vor aduce o contribuţie utilă cercetării într-o serie de domenii - inclusiv sănătatea publică.

„Modelele utilizate în prezent pentru a prezice răspândirea unui virus într-un spaţiu închis nu ţin cont de funcţia de protecţie a bacteriilor", explică David. „Asta înseamnă că, probabil, subestimează riscul de infecţie".

Acest studiu ar putea permite cercetătorilor să identifice mai uşor persoanele care sunt predispuse să producă o încărcătură virală infecţioasă mai mare, deoarece poartă mai multe bacterii protectoare în tractul respirator.

Foto credit: LEV/ EPFL, iunie 2024

viewscnt