Oamenii de ştiinţă au identificat o proteină promiţătoare pentru tratamentul bolilor metabolice

Oamenii de ştiinţă au identificat o proteină promiţătoare pentru tratamentul bolilor metabolice

Planurile tipice de tratament atât pentru oameni, cât şi pentru animalele care suferă de boli metabolice constau, în general, în modificări ale dietei şi adoptarea exerciţiilor fizice pentru a reduce treptat greutatea corporală şi acumulările de grăsime.

Acum, cercetările Universităţii din Saskatchewan (USask), publicate luni în revista Communications Biology, evidenţiază descoperirea efectelor de reducere a lipidelor ale peptidei asemănătoare nesfatin-1 (NLP).

Această peptidă, o proteină mică, recent identificată este o rudă apropiată a nesfatin-1 (NESF-1), care reglează consumul de hrană şi greutatea corporală.

„Am descoperit că atât NESF-1, cât şi NLP reduc acumularea de lipide (grăsimi) în celulele hepatice umane”, a declarat prof. dr. Suraj Unniappan, membru al echipei de cercetare, şeful catedrei de endocrinologie comparativă a universităţii şi profesor la Colegiul de medicină veterinară Western (WCVM).

Deşi efectul nesfatin-1 de scădere a nivelului lipidelor a fost raportat anterior, prof. Unniappan a declarat că identificarea moleculei NLP şi înţelegerea capacităţilor sale de scădere a lipidelor în celulele umane reprezintă noi progrese în domeniul endocrinologiei.

„Suntem departe de a aduce aceste descoperiri la patul bolnavului”, a subliniat prof. Unniappan, „dar acum avem la dispoziţie ţinte multiple suplimentare care ar putea fi explorate pentru tratamentul bolilor lipidice şi pentru progrese terapeutice”.

Descoperirea echipei de cercetare a fost primită cu speranţă, întrucât există o lipsă de noi terapii pentru multe boli metabolice - inclusiv pentru boala ficatului gras non-alcoolic (redenumită recent ca boală hepatică steatotică asociată disfuncţiei metabolice sau MAFLD), care se estimează că afectează peste 1 miliard de indivizi la nivel global. [1]

Un medicament pe bază de hormoni a fost aprobat în Statele Unite în martie 2024, dar, până în prezent, nu există medicamente disponibile în Canada exclusiv pentru tratarea acestei boli, spune profesorul.

Descoperită în 2006 de către un grup de cercetători din Japonia, nesfatin-1 a fost iniţial recunoscută pentru capacitatea sa de a suprima consumul de alimente.

Echipa de la USask a mers un pas mai departe faţă de studiile anterioare şi a verificat cu succes că întreruperea genetică a NLP duce la modificări ale genelor implicate în metabolismul lipidic la şoareci.

„Am descoperit că, dacă întrerupeţi gena care este sursa acestei proteine [NLP] prezente în mod natural la aceste animale, atunci asta duce, de fapt, la schimbări în genele asociate metabolismului lipidic”, a precizat prof. Unniappan.

Descoperirea unor astfel de rezultate - faptul că administrarea NLP reduce nivelul de lipide, în timp ce întreruperea producerii sale modifică metabolismul lipidic - întăreşte rolul esenţial al acesteia în reglarea metabolică.

Echipa speră că această nouă cercetare poate deschide calea pentru explorarea în continuare a opţiunilor de tratament. Cercetătorii intenţionează să lucreze în continuare pentru a extinde această cercetare la modele animale mai complexe - inclusiv rozătoare - şi, în cele din urmă, să studieze animale mai mari, cum ar fi pisicile şi câinii. Ca şi oamenii, aceste specii suferă şi ele de obezitate şi de tulburări metabolice conexe.

„Este frumos să ştim că aceeaşi peptidă poate obţine atât de multe efecte meritorii pentru sănătate, care, în combinaţie, au potenţialul de a ajuta atât pacienţii umani, cât şi pe cei de origine animală”, a mai spus prof. Unniappan.

[1] https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1542356521002081#bib1

viewscnt