Pacienţii obezi cu apnee în somn pot trăi mai mult cu ajutorul terapiei cu presiune pozitivă a căilor respiratorii

Pacienţii obezi cu apnee în somn pot trăi mai mult cu ajutorul terapiei cu presiune pozitivă a căilor respiratorii

Oamenii obezi cu apnee în somn pot trăi mai mult cu ajutorul terapiei cu presiune pozitivă a cailor respiratorii arată concluziile unui nou studiu.

După urmărirea pacienţilor obezi cu apnee în somn timp de aproximativ 11 ani, cercetătorii au descoperit că cei care au folosit terapia cu presiune pozitivă au avut un risc cu 42% mai mic de a deceda faţă de cei care nu au beneficiat de această terapie.

Netratată, apnea obstructivă în somn a fost asociată cu somnolenţă excesivă în timpul zilei, risc de atac de cord, insuficienţă cardiacă şi un risc crescut de deces prematur.

”La pacienţii cu apnee în somn, există o oxigenare slabă a corpului în timpul somnului, iar terapia cu presiune pozitivă a căilor repiratorii permite o oxigenare mai bună a corpului în timpul somnului, reducând astfel riscul afecţiunilor asociate, ceea ce poate scădea mortalitatea”, a spus autorul studiului dr. Quentin Lisan de la Centrul de Cercetare Cardiovasculară din Paris, Franţa, citat de Reuters.

După o perioadă medie de urmărire de aproximativ 11 ani, un total de 12 pacienţi care au beneficiat de terapia cu presiune pozitivă a căilor respiratorii au decedat, la fel ca şi 84 de persoane care nu au beneficiat de acest tratament susţinin autorii cercetării.

Toţi pacienţii din studiu au prezentat apnee obstructivă severă şi este posibil ca rezultatele să fie diferite pentru persoanele cu forme mai uşoare de tulburări de respiraţie pe timp de noapte, a mai precizat dr. Lisan.

Un dezavantaj al maşinilor pentru terapia cu presiune pozitivă a căilor respiratorii este că ele pot fi zgomotoase şi inconfortabile şi, uneori, împiedică pacienţii adoarmă sau să-şi menţină somnul.

Unii pacienţi care nu pot tolera purtarea măştilor respiratorii toată noaptea pot utiliza un dispozitiv de avansare mandibular, care deschide spaţiul căilor respiratorii prin împingerea osului maxilarului inferior pentru a face mai puţin probabil ca căile aeriene superioare să se blocheze în timpul somnului

viewscnt