Mii de persoane suferă de tulburări neuropsihice în întreaga lume. Deşi anxietatea şi depresia sunt cele mai frecvente, cauzele lor nu au fost încă pe deplin elucidate. Oamenii de ştiinţă cred că acestea se pot datora mai multor factori, cum ar fi stresul, genetica, presiunile sociale, dificultăţile economice şi/sau problemele de gen, printre altele. Acum, o echipă de oameni de ştiinţă brazilieni a descoperit că hormonul de creştere influenţează reglarea anxietăţii prin intermediul unui grup specific de neuroni.
Hormonul de creştere (HC) acţionează asupra multor ţesuturi din întregul organism, ajutând la construirea oaselor şi a muşchilor, printre alte funcţii. Este, de asemenea, un anxiolitic puternic.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din São Paulo (USP) din Brazilia oferă o înţelegere mai profundă a rolului hormonului de creştere în atenuarea anxietăţii şi, pentru prima dată, a identificat populaţia de neuroni responsabilă de modularea influenţei acestuia asupra dezvoltării tulburărilor neuropsihiatrice care implică anxietatea, depresia şi stresul post-traumatic.
Studiul, care a fost publicat recent în revista Journal of Neuroscience. a arătat că hormonul de creştere modifică sinapsele şi alterează structural neuronii care secretă somatostatină.
În cadrul studiului, cercetătorii au descoperit că şoarecii masculi cărora le lipseşte receptorul HC dintr-un grup de neuroni care exprimă somatostatina au prezentat o anxietate crescută.
Somatostatina este o peptidă care reglează mai multe procese fiziologice, inclusiv eliberarea HC şi a altor hormoni, cum ar fi insulina.
Pe de altă parte, ei au descoperit, de asemenea, că absenţa receptorului HC în neuronii care exprimă somatostatina a scăzut memoria fricii, o caracteristică cheie a tulburării de stres post-traumatic, atât la masculi, cât şi la femele.
Descoperirea ar putea contribui la dezvoltarea viitoare a unor noi clase de medicamente anxiolitice.
„Descoperirea mecanismului care implică efectele anxiolitice ale HC oferă o posibilă explicaţie, pur chimică, pentru aceste tulburări, sugerând de ce pacienţii cu o secreţie mai mare sau mai mică din acest hormon sunt mai mult sau mai puţin susceptibili la acestea", a declarat José Donato Júnior, autor al articolului şi profesor la Institutul de Ştiinţe Biomedicale al universităţii braziliene (ICB-USP).
În cadrul studiului, cercetătorii au efectuat trei tipuri de experimente cu şoareci (testul câmpului deschis, labirintul + elevat şi cutia de lumină/întuneric) pentru a testa capacitatea animalelor de a explora mediul şi de a-şi asuma riscuri.
„Acestea sunt experimente bine stabilite pentru a analiza comportamente similare anxietăţii şi memoriei fricii, care este un element în stresul post-traumatic, şi am putut explora rolul HC la aceste animale", a explicat prof. Donato.
Rezultatele studiului nu au indicat niciun motiv pentru lipsa unui comportament crescut asemănător anxietăţii la şoarecii femele.
„Credem că ar putea fi legat de dimorfismul sexual. Ştim că regiunea creierului care conţine neuronii pe care i-am studiat este puţin diferită la masculi şi la femele. Unele tulburări neurologice sunt, de asemenea, diferite la bărbaţi şi femei, probabil nu întâmplător", a explicat el.
Există, de asemenea, tot mai multe dovezi că hormonii sunt importanţi în reglarea diferitelor procese neurologice şi influenţează predispoziţia la tulburări neuropsihice.
Modificările nivelurilor hormonilor sexuali, cum ar fi estradiolul, afectează anxietatea, depresia şi memoria fricii la rozătoare şi la oameni, de exemplu.
Rezultatele preliminare ale altor studii sugerează că glucocorticoizii (hormoni steroidieni, cum ar fi cortizolul, precum şi formele sintetice, cum ar fi prednisonul şi dexametazona) pot fi implicaţi în dezvoltarea tulburărilor neuropsihice.
În cazul HC, mecanismul de reglare în neuronii asociaţi cu astfel de tulburări nu fusese încă descoperit.
„Am demonstrat că HC modifică sinapsele şi alterează structural neuronii care secretă somatostatină", a menţionat prof. Donato.
Studiul a arătat, de asemenea, că anxietatea, stresul post-traumatic şi memoria fricii sunt faţete diferite ale aceluiaşi circuit neuronal.
Potrivit prof. Donato, anxietatea poate fi definită ca o frică excesivă sau neîncredere, în timp ce memoria fricii se referă la un eveniment negativ din trecut care produce o modificare în creier, ce declanşează un răspuns exacerbat ori de câte ori subiectul este expus unui stimul similar. Acest răspuns poate varia de la plâns la tremurături şi chiar paralizie.
Toate acestea se întâmplă în aceeaşi populaţie de neuroni care exprimă receptorul HC, spune cercetătorul.
„În experimentul nostru, memoria fricii a fost redusă la şoareci atunci când am oprit receptorul HC. Acest lucru înseamnă că este afectată capacitatea de a forma memoria fricii. S-ar putea ca HC să contribuie la dezvoltarea stresului post-traumatic", a spus el.
O altă dovadă în acest sens este faptul că stresul cronic creşte nivelul hormonului grelină, un declanşator puternic al secreţiei de HC.
Rolul grelinei în stresul post-traumatic a fost studiat de ceva timp. Cercetările au arătat că secreţia de HC indusă de grelină creşte în cazul stresului cronic, favorizând dezvoltarea memoriei fricii şi a stresului post-traumatic în creierul animalului.
Cum afectează HC tulburările neurologice
La om, HC este secretat de glanda pituitară în fluxul sanguin, favorizând creşterea ţesuturilor în tot corpul prin intermediul formării de proteine, multiplicării şi diferenţierii celulare.
HC este indispensabil în timpul copilăriei, adolescenţei şi sarcinii, când secreţia sa atinge un vârf. La bătrâneţe, aceasta scade în mod natural.
Deficitul de HC poate duce la nanism, care se manifestă mai ales începând cu vârsta de 2 ani, împiedicând creşterea în timpul copilăriei şi adolescenţei.
Cercetările anterioare care au implicat pacienţi cu deficit de HC au arătat o prevalenţă mai mare a anxietăţii şi depresiei la aceste persoane, dar cauza nu fusese încă stabilită.
„Unii autori o pun pe seama problemelor legate de imaginea de sine şi a hărţuirii din cauza staturii mici", spune prof. Donato.
Studiul pe şoareci a demonstrat rolul cheie jucat de HC în aceste tulburări fără prezenţa unor potenţiali factori de confuzie, cum ar fi problemele legate de imaginea corporală.
„Am reuşit să aflăm cât se datorează direct efectelor HC sau efectelor indirecte ale deficitului de creştere. Pentru că am reuşit să identificăm mecanismul care implică HC, ştim că este o cauză directă a tulburărilor de anxietate, iar aceste cunoştinţe pot facilita dezvoltarea de terapii", a declarat prof. Donato.
Următorii paşi pentru grupul de cercetare includ studierea rolului jucat de HC în timpul sarcinii.
Se ştie că unul dintre vârfurile producţiei de HC are loc în timpul sarcinii, şi că prevalenţa depresiei creşte în această perioadă (depresia post-partum.
„Aceste tulburări reflectă, de asemenea, presiuni sociale, economice şi de altă natură, dar nu trebuie să uităm faptul că o creştere a secreţiei de hormoni în timpul şi după sarcină poate deregla funcţionarea creierului, ducând, de asemenea, la acest tip de boli mintale", a mai precizat prof. Donato.
Structura chimică a hormonului de creştere uman. Imaginea din stânga este o reprezentare a tuturor atomilor, care umplu spaţiul, iar imaginea din dreapta este o reprezentare în formă de panglică a aceleiaşi proteine.
