Adolescenţii ce aleg să petreacă timpul singuri ar putea şti ce este mai bine pentru ei, conform unei noi cercetări ce sugerează că solitudinea nu este neapărat un semnal de alrmă pentru izolare sau depresie.
Factorul cheie este alegerea, au spus cercetătorii de la Universitatea din California, Santa Cruz şi Colegiul Wilmington. Când solitudinea este impusă adolescenţilor sau adulţilor, ca o pedeapsă sau ca un rezultat al anxietăţii sociale, poate fi problematică. Dar solitudinea aleasă contribuie la creşterea personală şi acceptarea de sine, au descoperit ei.
”Solitudinea este privită de multe ori ca ceva negativ, în special pentru adolescenţii ce sunt catalogaţi ca rebeli sau singuratici. Uneori, solitudinea este bună. Din punct de vedere al dezvoltării, învăţarea a fi singur este o abilitate şi poate fi revigoratoare şi restauratoare. Majoritatea studiilor anterioare au confundat solitudinea cu singurătatea sau timiditatea. Există un stigmat asupra copiilor ce petrec timp singuri. Este considerat că le lipsesc abilităţile sociale sau sunt catalogaţi ca fiind singuratici. Este benefic să ştim când trebuie să fim singuri şi când trebuie să fim cu alţii. Acest studiu cuantifică beneficiile solitudinii şi o diferenţiază de costurile singurătăţii sau izolării”, a pus Margarita Azmitia, profesoară de psihologie la UC Santa Cruz şi co-autoare a noii lucrări în ”Journal of Adolescence”, citată de sciencedialy.com.
Dr. Virginia Thomas, profesoar asistent de psihologie la Willmington College, a început studiul ca în laboratorul lui Azmitia, unde a dezvoltat o specializare privind rolul solitudinii în dezvoltarea de identificare şi bunăstarea emoţională.
Când adolescenţii şi tinerii adulţi aleg să petreacă timp singuri, solitudinea poate furniza o oportunitate pentru reflectare, expresie creativă şi împrospătare spirituală. Dar poate fi provocatoare atunci când este impusă – când optează pentru izolarea socială pentru că nu au prieteni, se simt stânjeniţi, experimentează anxietate socială sau sunt pedepsiţi, conform lui Thomas.
Pentru a diferenţia aceste motivaţii, Thomas şi Azmitia au dezvoltat un chestionar cu 14 puncte şi au rugat participanţii să îşi evalueze motivele pentru solitudine pe o scară de patru puncte, cu întrebări ca ”Mă simt energic când petrec timp singur”, ”Îmi place liniştea” versus ”Mă simt inconfortabil când sunt cu alţii” sau ”Regret lucrurile pe care le spun sau fac când sunt cu alţii”.
”Avem rezultate clar ce sunt indicatori destul de buni ai solitudinii adaptive sau maladaptive”, a spus Thomas. Cei care caută solitudine pentru că se simt respinşi sau vor să se retragă în izolare se află la un risc mai mare de anxietate socială, singurătate şi depresie şi tind să aibă niveluri mai scăzute de dezvoltare de identificare, autonomie şi relaţii pozitive cu alţii.
În contrast, cei care caută solitudinea din motive pozitive, ca reflectarea sau o dorinţă pentru pace şi linişte, nu au parte de niciunul din riscuri.
Cultura de astâzi condusă de dispozitive promovează conexiunea 24/7 cu prietenii şi apropiaţii iar persoanele tinere nu au experienţă în învăţarea modului în care să îşi organizeze timpul în care sunt singuri în mod productiv. Solitudinea impusă este mai problematică pentru adolescenţi, care de obicei îşi fac griji că ar fi respinşi sau se tem că a fi singur înseamnă a nu fi popular.
”Aceste rezultate ne fac mai conştienţi de faptul că a fi singur poate fi revigorant şi un lucru pozitiv. Întrebare este cum să fim singuri fără să simţim că suntem respinşi. Pentru mulţi oameni, solitudinea este ca antrenarea unui muşchi pe care nu l-au folosit niciodată. Trebuie să îl dezvolţi, să în încordezi şi să înveţi să petreci timpul singur spre beneficiul tău. Solitudinea serveşte aceleaşi funcţii pozitive la introvertiţi şi extrovertiţi. Introvertiţii au doar nevoie de mai multă”
