Modificările în conectivitatea funcţională a creierului pot ajuta la înţelegerea modificărilor neurobiologice care duc la tulburarea de somatizare (SSD), afirmă autorii unui nou studiu.
Pacienţii cu tulburări de somatizare au probleme persistente cu simptomele fizice, pe care le interpretează greşit drept boli de sine stătătoare.
Nouă cercetare a lui Doug Hyun Han şi a colegilor săi din Universitatea Chung-Ang, Coreea de Sud, oferă o înţelegere mai profundă a modului în care conectivitatea în şi între reţelele creierului poate diferi în cazul persoanelor cu SSD, comparativ cu persoanele sănătoase. Constatările pot ajuta la înţelegerea a ceea ce se întâmplă în creierul pacienţilor cu anxietate şi depresie severă în legătură cu simptomele fizice.
Studiul a inclus 18 pacienţi cu tulburări de somatizare şi 20 de persoane sănătoase: 13 femei şi 5 bărbaţi, cu vârsta medie de 47 de ani. Şapte au fost clasificate ca având subtipul ”durere predominantă” cauzată de SSD.
Utilizând imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională, cercetătorii au evaluat conectivitatea funcţională – interacţiunile şi activitatea sincronizată – între diferitele zone ale creierului la pacienţii SSD faţă de cei sănătoşi.
Datele au fost analizate pentru a stabili conexiunile din interiorul şi între cele patru ”reţele de creier” definite anterior, cu funcţii specializate. În cadrul a trei din cele patru reţele de creier studiate, conectivitatea funcţională a fost mai mare la pacienţii cu tulburări de somatizare, comparativ cu persoanele sănătoase.
Studiul a constatat, de asemenea, creşterea conectivităţii funcţionale între anumite reţele din creierul pacienţilor cu SSD. Scorurile pe un chestionar SSD (Somato-Sensory Amplification Scale) au fost ulterior corelate cu nivelul de conectivitate funcţional între reţele.
În special, tulburarea de somatizare a fost legată de conexiunile funcţionale între reţeaua senzorimotrică (SMN), implicată în prelucrarea informaţiei somatosenzoriale şi planificarea sarcinilor de mişcare şi reţeaua implicată în detectarea şi integrarea stimulilor emoţionali şi senzoriali.
Pe baza acestei interacţiuni, tulburarea de soamtizare poate fi legată de modificările procesării senzoriale a durerii şi a altor simptome, care este influenţată de procesarea emoţională. Pacienţii cu SSD pot avea, de asemenea, ”percepţia hipertofiată a intensităţii durerii” şi o atenţie sporită la ”componenta afectivă a durerii fizice”, potrivit autorilor.
Scorurile din chestionarul SSD au fost, de asemenea, legate de conectivitatea funcţională între SMN şi reţeaua de atenţie dorsală, care este implicată în atenţia orientată spre scopuri şi stimulent.
Bazându-se pe această legătură, Dr. Han şi coautorii au conchis că ”persoanele cu SSD au un deficit de atenţie, ceea ce duce la o percepţie greşită a stimulilor externi şi la neadaptare a funcţiilor corporale care vizează interacţiunile cu stimulii externi”, scrie sciencedaily.com.
Tulburarea de soamtizare este o afecţiune comună, care afectează aproximativ cinci până la şapte la sută din populaţie. Persoanele cu SSD au rate ridicate de depresie, anxietate şi calitatea scăzută a vieţii, cu vizite frecvente la medic şi costuri ridicate ale asistenţei medicale. În ciuda progreselor înregistrate în cercetarea tulburării de somatizare, nu există biomarkeri stabili ai acestei afecţiuni.
Noile descoperiri care arată conexiuni funcţionale crescute în interiorul şi între anumite reţele creierului la persoanele care trăiesc cu SSD pot oferi noi perspective asupra neurobiologiei care stau la baza acestei afecţiuni.
