Cercetătorii de la Scripps Research Institute din Florida au dezvoltat un medicament promiţător ce se axează pe ARN pentru tratarea distrofiei musculare miotonice de tip 1. Studiul realizat pe modele celulare experimentale pe şoareci cu distrofie miotonică de tip 1 a indicat o îmbunătăţire a situaţiei muşchilor, fără vreun efect secundar aparent.
Persoanele diagnosticate cu această boală au dificultăţi cu descleştarea muşchilor din cauza unui defect genetic ce generează toxine în celulele lor. În prezent nu există niciun tratament.
În acest moment oamenii de ştiinţă consideră că mai sunt necesare lucrări ulterioare înainte ca testarea asupra oamenilor să fie posibilă, dar ”rezultatele arată mai bine decât ne-am putut imagina”, a spus autorul principal al studiului dr. Matthew Disney, profesor de chimie la Scripps Research Institute, citat de sciencedialy.com.
”Aceste rezultate sugerează că tehnologia noastră poate fi folosită pentru a trata distrofia miotonică de tip 1 şi alte boli moştenite, fără efecte secundare nedorite”, a adăugat el.
Cea mai comună formă de distrofie musculară la adulţi, distrofia miotonică de tip 1, este estimat că afectează în jur de 1 din 8.000 de persoane, chiar dacă Fundaţia pentru Distrofie Miotonică, cu baza în San Francisco, a raportat că diagnosticarea greşită este frecventă, cel mai probabil din cauza raportării insuficiente. Studiile genetice sugerează că numerele reale sunt de peste trei ori mai mari, în jur de 1 din 2.500, conform lui Molly White, directoarea fundaţiei.
Boala este moştenită. Simptomele apar în ultima parte a adolescenţei sau la începutul maturităţii, odată cu acumularea schimbărilor genetice. Acestea includ , cârceii, cataracta cu debut timpuriu, lipsa clarităţii mintale, epuizarea muşchilor şi slăbiciune, dificultăţi digestive şi decesul cardiac subit, a explicat White. Severitatea şi rata progresiei depind de factori ce includ natura defectului genetic.
Distrofia miotonică de tip 1 apare atunci când o secvenţă de trei nucleotide, CTG, este repetată de prea multe ori într-o genă numită DMPK. Grupurile toxice de proteine generează defecte genetice ulterioare, rezultând în slăbiciunea muşchilor şi alte simptome. O persoană sănătoasă ar putea purta între 5 şi 35 de repetări ale CTG în acea genă fără a experimenta dificultăţi evidente. Dar persoanele cu simptome ar putea avea 50, 100 sau chiar până la 4.000 de repetări ale secvenţei CTG.
Medicamentul pe care l-a proiectat grupul lui Disney, numit cugamicină, funcţionează prin recunoaşterea repetărilor toxice ARN şi distrugerea transcriptului deformat al genei. Foarte important este că, în cazul animalelor tratate, medicamentul a lăsat versiunea sănătoasă a transcriptului genei intactă. Rezultatele au fost consistente atât pentru şoarecii cu distrofie musculară de tip 1, cât şi asupra fibrelor musculare derivate de la pacient, numite miotuburi.
Cugamicina a fost realizată prin ataşarea unei molecule ce leagă ARN-ul de un medicament existent numit ,, ce separă acizii nucleici.
”Analizele ţesutului dintr-un model al bolii pre-clinic au arătat îmbunătăţirea a mai mult de 98% din defectele bolii, fără vreo abatere detectabilă”, a explicat Disney.
Până acum, rezultatele au fost excelente, dar aceste studii încă se află în stadiul de început, a spus Alicia Angelbello, autoarea principală a studiului.
”O următoare întrebare cheie ar fi evualuarea eficienţei compusului nostru pe o perioadă mai lungă de timp. Odată administrată cugamicina într-o doză de 10mg per kg, frecvenţa descărcărilor miotonice a fost redusă cu 50%, ceea ce este o îmbunătăţire semnificativă. Faptul că putem îmbunătăţi defectele musculare şi genetice ale şoarecilor cu DM1 cu moleculele pe care le-am făcut în laborator reprezintă un pas semnificativ în învăţarea modului de tratare a acestei boli”, a adăugat Angelbello.
