Un nou studiu oferă speranţe sutelor de mii de pacienţi afectaţi în fiecare an de un cancer cerebral agresiv

Un nou studiu oferă speranţe sutelor de mii de pacienţi afectaţi în fiecare an de un cancer cerebral agresiv

Glioblastomul este una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral. Aproximativ 3.200 de adulţi sunt diagnosticaţi cu această boală în fiecare an în Marea Britanie şi aproximativ 250.000-300.000 la nivel mondial, cu o rată de supravieţuire în cel mai bun caz de doar una până la 18 luni după diagnosticare.

Glioblastomul este un cancer cerebral devastator, iar cercetătorii lucrează din greu pentru a identifica modalităţi de a întârzia progresia bolii şi de a aborda rezistenţa celulelor la tratament.

O nouă cercetare efectuată de Universitatea din Sussex ar putea contribui la creşterea speranţei de viaţă şi la îmbunătăţirea tratamentului pentru acest cancer cerebral agresiv, care afectează sute de mii de persoane în întreaga lume.

În cadrul studiului, publicat miercuri, în revista Advanced Science, cercetătorii au descoperit că o proteină puţin studiată, numită PANK4, este capabilă să blocheze celulele canceroase să răspundă la tratamentul chimioterapeutic pentru glioblastom, un cancer cerebral foarte intruziv.

Oamenii de ştiinţă de la Sussex au demonstrat că, dacă proteina este eliminată, celulele canceroase răspund mai bine la principalul medicament chimioterapeutic utilizat la nivel mondial pentru tratamentul glioblastomului.

„Întrucât este pentru prima dată când PANK4 a fost asociat cu glioblastomul, următorul pas este dezvoltarea unui medicament care să vizeze această proteină pentru a încerca să inverseze rezistenţa la chimioterapie şi să restabilească sensibilitatea, asigurându-se că pacienţii primesc cel mai bun tratament şi au rezultate mai bune", spune prof. Georgios Giamas, specialist în biologia de semnalizare a celulelor canceroase, într-un comunicat al universităţii din Sussex.

În urma unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea tumorii, pacienţii cu glioblastom sunt trataţi de obicei cu radiaţii (radioterapie0 şi cu medicamentul chimioterapeutic temozolomidă.

Deşi iniţial pacienţii răspund bine la acest medicament, celulele canceroase dezvoltă rapid rezistenţă la acest tratament.

Oamenii de ştiinţă de la universitatea din Sussex au condus o echipă internaţională de cercetare pentru a înţelege posibilele motive ale acestei rezistenţe, ajutând la orientarea viitoarelor terapii pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii şi a creşte speranţa de viaţă a celor care suferă de glioblastom.

Echipa a identificat o proteină numită PANK4, care, atunci când este eliminată din celulele canceroase, poate duce la moartea celulei şi a văzut că pacienţii răspund mai bine la temozolomidă.

Legat de acest lucru, cercetătorii au constatat că pacienţii care exprimă niveluri ridicate ale proteinei PANK4 au avut rate de supravieţuire mai mici.

„Există o multitudine de proteine insuficient cercetate care pot avea un mare potenţial de intervenţie terapeutică. Studiul nostru face lumină asupra acestei proteine insuficient studiate, PANK4, dezvăluind un rol protector în celulele canceroase rezistente la temozolomidă. În cele din urmă, epuizarea PANK4 reprezintă o vulnerabilitate care poate fi acum exploatată pentru a restabili sensibilitatea la medicament şi pentru a îmbunătăţi tratamentul", explucă în comunicat, dr. Viviana Vella, cercetător la Universitatea din Sussex.

Acest studiu contribuie la o serie de cercetări ale echipei de la Sussex, care se concentrează pe diagnosticarea şi tratamentul precoce al glioblastomului.

Grupul de cercetare speră acum să dezvolte un medicament pentru a inversa rezistenţa la chimioterapie şi pentru a îmbunătăţi perspectivele pacienţilor.

viewscnt