Un nou tratament pentru bolile de ficat asociate cirozei a fost dezvoltat în SUA

Un nou tratament pentru bolile de ficat asociate cirozei a fost dezvoltat în SUA

Terapia cu medicamentul sivelestat ar putea trata eficient o boală asociată cu ciroza şi alte boli cronice ale ficatului, conform unui nou studiu efectuat de cercetătorii de la Clinica Mayo. Studiul a fost prezentat în publicaţia ”Gastroenterology”.

În timp ce pentru alte boli care afectează ficatul, inclusiv hepatita C şi hepatita autoimună, există diverse terapii, opţiunile sunt  mai limitate pentru tratarea hipertensiunii portale, o afecţiune în care există o creştere a presiunii în vena portă, ce poartă sângele de la organele abdominale la ficat.

Hipertensiunea portală este asociată cu ciroza şi alte boli cronice ale ficatului.

Conform studiului, medicamentul sivelestat ar putea scădea eficient hipertensiunea portală, îmbunătăţind simptomele şi rezultatele pentru acei pacienţi.

Rezultatele studiului au fost obţinute atât pe şoarecii de laborator, dar şi în mostre ale ficatului uman, conform dr. Vijay Shah, gastroentrolog la Clinica Mayo şi coautor principal al studiului.

”Aceasta a fost o confirmare a descoperirilor noastre şi a aplicabilitatea lor la bolile umane. Sivelestat a fost folosit fără riscuri la oamenii cu răni acute ale plămânilor şi displazie broncopulmonară. Acest lucru sugerează că sivelestat şi medicamentele similare constituie o posibilă cale de a reduce hipertensiunea portală în cazul pacienţilor cu boli cronice ale ficatului”, a spus el, citat de sciencedialy.com.

Studiul Mayo a arătat că depozitul de fibrină – cheaguri microvasculare de sânge – contribuie la hipertensiunea portală, iar celulele inflamatorii cunoscute ca neutrofile contribuie la formarea fibrinei. Inhibând funcţia neutrofilelor cu sivelestat, cercetătorii au fost capabili să scadă hipertensiunea portală.

”Neutrofilele nu au fost identificate anterior ca semnificativi conducători ai hipertensiunii portale. Studiul pavează calea pentru dezvoltarea unor noi medicamente şi refolosirea compuşilor deja existenţi pentru concentrarea asupra inflamaţiei ficatului condusă de forţele mecanice legate de boală. Dată fiind prevalenţa în creşterea a bolilor avansate la ficat din cauza alcoolului şi obezităţii, aceasta este clar o necesitate”, a spus dr. Moira Hilscher, autor principal al studiului.

viewscnt