Un pahar de alcool înainte de culcare poate provoca reducerea somnului REM, sugerează un studiu

Un pahar de alcool înainte de culcare poate provoca reducerea somnului REM, sugerează un studiu

Deşi somnul REM reprezintă aproximativ 20% dintr-o noapte obişnuită de somn, cercetările de până acum au arătat că acest proces este important pentru organismul uman. Oamenii de ştiinţă nu au descoperit la ora actuală care este scopul somnului REM, dar ştiu că persoanele care nu au parte de suficient somn pot avea probleme emoţionale, dificultăţi de acuitate mentală şi probleme de memorie.

Acum, o echipă de cercetători americani, specialişti în domeniul somnului, a descoperit că, în loc să îmbunătăţească somnul, consumul de băuturi alcoolice înainte de culcare poate cauza o reducere a somnului REM.

În acest nou studiu, publicat recent în revista Sleep, specialiştii de la laboratorul de cercetare a somnului din cadrul spitalul E.P. Bradley, în colaborare cu echipe de la Universitatea Brown şi de la Centrul Medical VA, din Providence, au explorat dacă consumul de alcool înainte de somn ar putea avea un impact pozitiv sau negativ asupra calităţii somnului şi, în special, asupra somnului REM.

Pentru a afla acest lucru, ei au recrutat 30 de voluntari adulţi care au petrecut trei zile şi trei nopţi consecutive într-un laborator de somn, unde creierul lor a putut fi monitorizat în timp ce dormeau.

Pentru a evalua impactul consumului unui păhar de alcool înainte de culcare, cercetătorii au servit un amestec de ingrediente nealcoolice, folosite de obicei pentru a face cocktailuri, într-unul dintre experimente, şi un mix cu adaos de alcool la celălalt.

În ambele dăţi, băutura a fost consumată cu o oră înainte ca voluntarii să se culce.

Echipa de cercetare a constatat că, în cazul consumului unei singure băuturi alcoolice aceasta a dus la o creştere a somnului cu unde lente în toate cele trei nopţi, şi a scăzut durata somnului REM.

În general, cercetătorii au constatat că voluntarii au reuşit să adoarmă mai repede după ce au consumat alcool, dar calitatea somnului a avut de suferit din cauza perioadelor REM mai scurte.

De asemenea, ei au observat că după consumul unei băuturi alcoolice în nopţi consecutive nu s-a schimbat cantitatea de somn REM afectată - organismul voluntarilor nu s-a adaptat pentru a depăşi efectele alcoolului.

Echipa concluzionează că şi în cazul consumului unei cantităţi mici de alcool înainte de culcare calitatea somnului poate fi afectată negativ.

viewscnt