Un senzor care poate detecta nivelul dopaminei şi tulburările cerebrale în doar câteva secunde, dezvoltat în SUA

Un senzor care poate detecta nivelul dopaminei şi tulburările cerebrale în doar câteva secunde, dezvoltat în SUA

Folosind nanotehnologia, cercetătorii de la University of Central Florida au dezvoltat primul detector rapid al dopaminei, o subsatnţă cu rol de neurotransmiţător asociată cu diverse boli, ca Parkinson, depresie şi unele tipuri de cancer.

Studiile arată că prea multă dopamină ar putea fi asociată cu unele tipuri de cancer, în timp ce nivelul scăzut ar putea fi asociată cu boala Parkinson şi depresia. Noua tehnică dezvoltată la UCF necesită doar câteva picături de sânge, iar rezultatele sunt disponibile în câteva minute, în loc de câteva ore, pentru că nu sunt necesare alte proceduri de laborator pentru a procesa mostra.

Noua tehnologie a fost descrisă într-un studiu recent publicat în jurnalul ”Nano Letters”.

Mai mult de jumătate de milion de persoane din Statele Unite au Parkinson iar episoadele majore de depresie afectează în jur de 16 milioane de adulţi anual.

Metodele actuale de detectare a dopaminei consumă tip, necesită o pregătire riguroasă a mostrei, inclusiv separarea sânge-plasmă, cât şi echipament  specializat de laborator.  Cu noul dispozitiv  câteva picături de sânge pe un cip rectangular, de dimensiunea palmei, sunt suficiente.

”Un neurotransmiţător ca dopamina este o chimicală importantă de monitorizat pentru bunăstarea noastră generală, deci putem ajuta la ecranizarea afecţiunilor neuronale ca Parkinson, diverse tipuri de cancer cerebral şi la monitorizarea sănătăţii mintale. Trebuie să monitorizăm dopamina pentru a putea ajusta dozele medicale pentru a ajuta la tratarea acelor probleme”, a spus Debashis Chanda, profesor asociat la Centrul de Tehnologie în Nanoştiinţă de la UCF şi autorul principal al studiului, citat de sciencedialy.com.

Plasma este separată de sânge înăuntrul cipului. Nanoparticulele oxidului de ceriu, ce acoperă suprafaţa senzorului, capturează selectiv dopamina la nivel microscopic din plasmă. Captura moleculelor de dopamină schimbă apoi modul în care lumina este reflectată din senzor şi crează o citire optică ce indică nivelul de dopamină.

Sudipta Seal, profesor inginer şi directorul Departamentului de Inginerie şi Ştiinţa Materialelor, a spus că folosirea nanoparticulelor de oxid de ceriu a reprezentat o parte importantă a succesului senzorului.

”A face senzorul sensibil la dopamină a fost o provocare pentru cercetători pentru un timp, dar folosirea nanostructurilor de oxid de ceriu pe platforma senzorială a fost cheia pentru funcţionarea senzorului”, a spus Seal.

Procesarea şi numărul scăzut de paşi fac testul eficient din punct de vedere al costului şi de asemenea poate fi efectuat lângă pacient şi nu într-un laborator separate mai precizează autorii cercetării.

viewscnt