O echipă de cercetători canadieni a făcut descoperiri interesante legate de bazele neurologice ale anorexiei.
O echipă de la Universitatea canadiană McGill, din Montreal, ar fi descoperit mecanismul neurologic care stă la baza acestei tulburări comune de alimentaţie.
Anorexia nervoasă este o tulburare psihică din categoria tulburărilor alimentare - caracterizată printr-o reducere anormală a greutăţii corpului şi printr-o imagine deformată asupra propriului corp cu teama prevalentă, persistentă, de îngrăşare - care ar putea fi legată de eliberarea unei substanţe chimice în creier, sugerează un studiu pe animale.
S-a constatat că şoarecii masculi modificaţi pentru a purta o variantă genetică rară întâlnită la unele persoane cu tulburări de alimentaţie (precum şi cu tulburări legate de consumul de substanţe) prezintă o deficienţă a unui neurotransmiţător, numit acetilcolină, într-o parte a creierului, striatum, implicată în comportamentele învăţate, pofte şi recompensă.
Deşi sunt necesare validări suplimentare şi studii pe oameni, lucrarea „identifică un mecanism şi un tratament potenţial pentru ameliorarea acestor tulburări psihiatrice grave", scriu Mathieu Favier, neurolog la Universitatea McGill din Montreal, şi colegii săi într-un studiu publicat pe 7 iulie, în revista Nature Communications.
Pe scurt, restabilirea nivelului de acetilcolină - folosind un medicament deja aprobat pentru boala Alzheimer - ar putea ajuta, dar probabil că sunt necesare alte tipuri de terapii, spun cercetătorii.
Favier şi colegii săi au început prin a confirma legătura dintre o mutaţie genetică şi tulburările legate de consumul de substanţe într-o nouă cohortă de pacienţi care a inclus, de asemenea, indivizi cu tulburări de alimentaţie. Varianta p.T8I a genei SLC17A8 este rară, fiind întâlnită în doar 9 din cele 793 de cazuri din acest studiu - ceea ce face ca rezultatele să nu poată fi aplicate tuturor celor care suferă de aceste tulburări.
Ceea ce au în comun aceste două tulburări sunt obiceiurile greu de abandonat şi comportamentele compulsive determinate de restricţii, în cazul tulburărilor de alimentaţie, şi de „recompense", în sensul că drogurile care creează dependenţă activează sistemul de recompensă al creierului, furnizând un impuls de dopamină şi alţi compuşi ai sistemului de recompensă în creier.
Tratarea şoarecilor modificaţi genetic cu donepezil, un medicament pentru Alzheimer care inhibă enzima care descompune acetilcolina, a avut unele efecte notabile, spun cercetătorii. Astfel, animalele au început să mănânce normal şi un număr mai mic a scăzut în greutate, după ce anterior prezentau comportamente care aminteau de mâncatul excesiv şi restrictiv.
„Am constatat că a inversat complet comportamentul asemănător anorexiei la şoareci şi credem că ar putea oferi potenţial primul tratament bazat pe acest mecanism al anorexiei nervoase", a declarat într-un comunicat neuroscientistul de la Universitatea McGill, Salah El Mestikawy, unul dintre autorii principali ai studiului.
„De fapt, vedem deja efectele sale asupra unor pacienţi cu această boală", a precizat el.
Zece pacienţi au fost trataţi cu doze mici de donepezil în cadrul unui studiu canadian pilot. Sunt planificate studii controlate randomizate, care să testeze dacă acest tratament este mai bun decât un placebo în ameliorarea anorexiei nervoase.
Este util ca medicamentele existente să poată fi reutilizate astfel pentru a trata alte afecţiuni, dar până când aceste studii nu vor fi finalizate, nu vom şti cât de bine se aplică la oameni concluziile acestui studiu pe animale, şi dacă restabilirea nivelului de acetilcolină este o strategie de tratament eficientă în acest caz.
Studiul a implicat şoareci masculi, în timp ce tulburările de alimentaţie afectează în principal femeile, astfel încât este posibil să existe unele diferenţe bazate pe sex care nu au fost luate în considerare. Medicamentul donepezil are, de asemenea, unele efecte secundare cunoscute şi grave, prin urmare studiile clinice vor testa doar doze mici de medicament.
Cu toate acestea, rezultatele oferă o speranţă, privită cu prudenţă de specialişti, că un medicament ar putea fi la orizont pentru a ajuta la tratarea anorexiei, o boală care are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate în rândul tulburărilor psihiatrice grave.
Ca şi în cazul multor boli mintale, cercetarea indică aparent o luptă între factorii biologici care stau la baza unor afecţiuni precum anorexia sau tulburări de dispoziţie precum depresia şi aspectele psihologice ale fiecărei boli.
În 2019, oamenii de ştiinţă au identificat opt markeri genetici asociaţi cu anorexia după ce au analizat mostre de ADN de la aproape 17 000 de pacienţi cu anorexie nervoasă şi de la aproximativ 55 000 de persoane fără anorexie. Unele dintre aceste variante genetice se referă la modul în care oamenii metabolizează grăsimile şi zaharurile.
Descoperirea acestor fundamente biologice poate contribui la reducerea stigmatizării asociate cu afecţiunile mintale. Faptul că acestea au o bază fiziologică ajută la clarificarea faptului că oamenii pot avea o predispoziţie genetică sau biologică de a dezvolta o anumită tulburare.
Cu toate acestea, factorii sociali, psihologici şi de mediu - asupra cărora oamenii pot avea sau nu control - care acţionează asupra acestor fundamente biologice, adaugă întotdeauna o complexitate suplimentară.
Abordarea factorilor care contribuie la afecţiunile mintale are repercusiuni asupra tratamentului. De exemplu, un dezechilibru chimic al serotoninei, considerat mult timp cauza depresiei, a condus la utilizarea de antidepresive care nu funcţionează pentru mulţi oameni, iar acum cercetările sugerează că teoria ar putea fi oarecum greşită.
În cazul anorexiei, utilizarea inhibitorilor de acetilcolină pentru tratarea acesteia şi a altor tulburări obsesiv-compulsive poate fi controversată, după cum remarcă echipa canadiană, întrucât niciun medicament nu este un remediu universal.
Standardul actual de îngrijire, terapiile comportamentale, vor face încă parte din repertoriul de ajutorare a pacienţilor, chiar dacă sunt explorate noi modalităţi de tratament.
Studiul a fost publicat recent în revista Nature Communications.
