Cercetătorii australieni au stabilit o legătură crucială între aportul de zinc şi protecţia împotriva Streptococcus pneumoniae, cauza bacteriană principală a pneumoniei.
Global, este estimat că aproape două miliarde de persoane suferă de deficienţă de zic, dar până acum nu a fost clar de ce aceasta creşte susceptibilitatea la infecţii bacteriene.
Profesorul asociat la Universitatea din Melbourne, Cristopher McDevitt, directorul laboratorului de la Institutul Doherty, a condus o echipă interdisciplinară de cercetători pentru a arăta modul prin care sistemul imunitar foloseşte zincul pentru protecţia din timpul atacului Streptococcus pneumoniae.
În studiul publicat în "PLOS Pathogens", cercetătorii au comparat infecţiile şoarecilor hrăniţi cu diferite niveluri de zinc.
Pe parcursul studiului cercetătorii au descoperit că şoarecii cu un aport mai scăzut de zinc au decedat din cauza infecţiei de trei ori mai repede din cauză că sistemul lor imunitar a avut zinc insuficient pentru a ajuta la uciderea bacteriei.
"Zincul din dietă este asociat cu funcţia imună şi rezistenţa la infecţia bacteriană, dar nu este clar modul prin care oferă protecţie. Studiul arată că zincul este mobilizat la cadrul infecţiei, unde afectează bacteria şi ajută celule imune specifice să omoare Streptococcus pneumoniae", a spus dr. Bart Ejkelkamp de la Centrul de Cercetări pentru Boli Infecţioase, citat de sciencedaily.com.
De asemenea, studiul a arătat că celule imune umane specifice ar putea folosi zincul pentru a ucide mai eficient Streptococcus pneumoniae.
"Descoperirile din această lucrare sunt un rezultat direct al aplicării noii tehnologii de imagistică pentru a arăta relaţiile ce nu s-au văzut anterior în analize", a spus prof. Philip Doble de la University of Technology Sydney, coautor al studiului.
Există mai mult de un milion de decese anual cauzate de pneumonie, ceea mai mare incidenţă fiind în ţările unde deficienţa de zinc rămâne o provocare socială majoră.
Descoperirile subliniază importanţa asigurării unui suficient nivel de zinc ca parte a oricărei strategii la nivel de populaţie pentru controlarea bolii pneumococe pe lângă vaccinare şi alte abordări antimicrobiene, se mai arată în concluziile cercetării.