Astenia de primăvară

Timp citire articol: 5 minut(e)

Deseori persoanele afectate de astenia de primăvară au în lunile martie-aprilie simptome precum nas înfundat, ochi înlăcrimați sau strănuturi dese. De asemenea, neurotransmițătorii din creier se vor lupta să limiteze efectele alergiilor, rezultatul fiind adesea o stare permanentă de somnolență și amețeală.

Articol realizat prin participarea doamnei Ana Pantazescu, psihoterapeut în comunitatea Atlashelp.net:

Primăvara este anotimpul în care natura renaște după lunile lungi și friguroase de iarnă. Deși în general creșterea temperaturilor și înflorirea plantelor este asociată cu creșterea moralului și nivelului de energie a oamenilor, pentru unii acest sezon are efectul opus. Pentru multe persoane această perioadă a anului coincide cu o senzație perpetuă de oboseală, precum și cu simptome similare depresiei.

Motivele apariției asteniei de primăvară

Oamenii, ca și celelalte animale, își reglează metabolismul și nivelul hormonal în funcție de diverși stimuli exteriori precum lumina și temperatura. Prin urmare, în lunile reci și întunecate de iarnă, organismul are mai multe metode de a se proteja, reducând metabolismul și producând cantități sporite ale hormonului somnului, melatonina. Altfel zis, corpul intră într-o stare de mini-hibernare pentru a se proteja de efectele sezonului rece.

Atunci când vine primăvara, cu mai multe ore de lumină și soare și temperaturi crescute, organismul trebuie să se adapteze la noile condiții exterioare. Astfel crește ușor temperatura corpului, vasele de sânge se dilată și tensiunea arterială scade. Lumina, de asemenea, stimulează organismul să producă mai multă serotonină, hormon ce stimulează activitatea fizică. Aceste procese de adaptare nu pot fi însă asimilate și procesate de către organism imediat ce au loc, însă.

Există și alți factori ce favorizează astenia de primăvară. Infecțiile sunt mai comune în perioadele dintre anotimpuri, iar diferențele mai mari de temperatură dintre zi și noapte afectează vasele de sânge și circulația. În unele situații, perioada asteniei de primăvară, ce durează în general 2-3 săptămâni, e declanșată de modificarea orei, în luna martie. Aici pot apărea și factori personali și sociali, în funcție de obiceiurile fiecăruia și felul în care o persoană își organizează timpul.

Primăvara aduce odată cu renașterea naturii și reapariția factorilor alergenici ce afectează o bună parte a populației. Deseori aceste persoane au în lunile martie-aprilie simptome precum nas înfundat, ochi înlăcrimați sau strănuturi dese. De asemenea, neurotransmițătorii din creier se vor lupta să limiteze efectele alergiilor, deseori rezultatul fiind o stare permanentă de somnolență și amețeală.

Pe lânga explicațiile fizice, astenia de primăvară poate fi declanșată sau amplificată și de factori psihologici. În țările cu diferențe semnificative de temperaturi între sezoane consensul social este că primăvara aduce cu ea reînceperea activităților plăcute și distractive ce nu au fost accesibile în sezonul rece. Această presiune din partea societății, precum și existența în jur a unor persoane energizate de noul sezon, poate amplifica senzația unora că restul lumii are o viață mai plină de evenimente pozitive.

Principalele simptome și cele mai afectate categorii de persoane

Simptomele asteniei de primăvară diferă semnificativ de la persoană la persoană. Cele mai comune sunt: – starea permanentă de oboseală
– iritabilitate crescută
– dureri dese de cap
– o sensibilitate crescută la schimbările meteorologice
– scăderea poftei de mâncare
– scăderea sau absența libidoului
– o stare generală de tristețe, de lipsă de entuziasm, fără un motiv clar.

Cele mai afectate categorii de persoane sunt în primul rând cele în vârstă și fragile fizic sau psihic. De asemenea femeile au o șansă mai mare de a dezvolta astenie de primăvară, precum și persoanele cu probleme de circulație. Cei ce reduc foarte mult nivelul activităților fizice pe timpul iernii sunt mai predispuși la astenia de primăvară.

Moduri de a preveni sau elimina astenia de primăvară

Pentru a stimula organismul să producă serotonină, expunerea prelungită la lumină este o metodă foarte eficientă. Primăvara aduce după sine și zile călduroase și senine, timpul petrecut în bătaia soarelui având efecte benefice atât asupra nivelului de energie, cât și asupra stării mentale a unei persoane.

Sistemul circulator este în general afectat de diferențele mari de temperatură de la o zi la alta sau de la zi la noapte. Pentru a-l întări și pentru a limita astfel efectele fizice și psihice ale acestui fenomen, există mai multe măsuri și terapii ce pot fi adoptate. Saune frecvente, hidroterapie sau dușurile cu o temperatură alternantă a apei întăresc organismul și ajută sistemul circulator să se adapteze mai repede și mai eficient la schimbările naturale de temperatură.

Dieta este de asemenea un factor ușor de controlat ce poate avea efecte benefice în prevenția sau eliminarea asteniei de primăvară. O cantitate sporită de fructe și legume oferă organismului mai multe vintamine și minerale pentru a lupta cu stările de oboseală și tristețe. O componentă esențială a prevenției este și consumarea unei cantități mai mari de lichide.

În concluzie, deși neplăcută, astenia de primăvară este un efect natural ce poate fi prevenit sau combătut. Este esențial de ținut minte, atunci când acest fenomen își face apariția, că efectele sale sunt doar termporare și în scurt timp vă veți putea bucura pe deplin de sezonul cald.

Irina Olteanu

Distribuie
Publicat de
Irina Olteanu

Articole recente

Un medicament experimental ar putea ușura exercițiile fizice și sarcinile zilnice pentru cardiaci

Un studiu clinic internațional testează un potențial tratament pentru cardiomiopatia hipertrofică. Rezultatele au fost prezentate la reuniunea anuală a Societății…

18 mai 2024 11:43

Boala Alzheimer fără simptome. Cum explică oamenii de știință acest lucru?

Fiecare persoană experimentează îmbătrânirea în felul său, iar factori precum genetica, stilul de viață și mediul joacă un rol în…

18 mai 2024 10:01

Oamenii de știință avertizează că bolile cerebrale se vor agrava odată cu intensificarea schimbărilor climatice

Schimbările climatice se manifestă din ce în ce mai mult, le resimțim zilnic efectele în întreaga lume. Anul 2023 a…

17 mai 2024 17:50

Durata de pregătire în rezidențiat pentru specialitatea radioterapie, majorată cu un an

Durata de pregătire în rezidențiat pentru specialitatea radioterapie urmează să fie majorată de la patru la cinci ani, potrivit unui…

17 mai 2024 16:58

Biomarkerii bolii Alzheimer observați la tinerii cu diabet zaharat

Potrivit unui nou studiu, adolescenții și adulții tineri care suferă de diabet ar putea avea un risc mai mare de…

17 mai 2024 16:33

Medicamentele care conțin caproat de hidroxiprogesteron, suspendate de pe piața UE

Experții din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA) au recomandat suspendarea autorizațiilor de punere pe piață în Uniunea Europeană a…

17 mai 2024 16:06

Românii vor putea solicita online cardul european de sănătate

Asigurații din România vor putea solicita online eliberarea cardului european de asigurări sociale de sănătate, în urma unui proiect de…

17 mai 2024 15:17

Vaccinarea împotriva HPV previne 90% din cazurile de cancer de col uterin, întărește un nou studiu. România, cele mai ridicate rate de incidenţă și mortalitate prin acest cancer din UE

HPV este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală. Multe țări, inclusiv România, oferă acum vaccinarea de rutină…

17 mai 2024 14:06

Obezitatea și nivelul ridicat de zahăr din sânge, un rol din ce în ce mai mare în starea precară de sănătate a populației la nivel global, potrivit unui important studiu internațional

Obezitatea, nivelul ridicat de zahăr din sânge și hipertensiunea arterială, printre alte probleme metabolice, duc în prezent la pierderea cu…

17 mai 2024 13:12

Insulina săptămânală ar putea fi la fel de eficientă ca și dozele zilnice, după rezultate pozitive obținute în testele clinice

O injecție cu insulină administrată o dată pe săptămână, a arătat o reducere a glicemiei în concordanță cu doza zilnică…

17 mai 2024 12:07