Amenzi de până la 30.000 lei pentru neînregistrarea vaccinărilor în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări

Amenzi de până la 30.000 lei pentru neînregistrarea vaccinărilor în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări

Ministerul Sănătăţii propune introducerea unor amenzi de până la 30.000 lei pentru neînregistrarea vaccinărilor în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, în condiţiile în care legislaţia actuală nu prevede sancţiuni pentru o astfel de situaţie. 

Măsura este cuprinsă într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Sănătăţii.

România a înfiinţat din 2011 Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV), care reprezintă unicul instrument de înregistrare a furnizorilor de servicii de vaccinare, cu excepţia unor situaţii epidemiologice speciale, când Ministerul Sănătăţii poate decide alt sistem de raportare şi înregistrare.

Cu toate acestea, actul normativ care a instituit metodologia de raportare online în registrul unic de vaccinări (ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1234/2011) nu sunt prevăzute sancţiuni aplicabile în cazul nerespectării acestor obligaţii.

Noul proiect de hotărâre de guvern are în vedere asigurarea cadrului legislativ pentru noua metodologie de raportare online în Registrul unic de vaccinări, dar şi optimizarea raportării vaccinărilor de către toţi furnizorii de servicii medicale.

Astfel, toţi furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare indiferent de forma de organizare a asistenţei medicale, în cadrul sistemului public sau privat, sunt obligaţi să se înregistreze ca furnizori de servicii medicale de vaccinare în RENV.

De asemenea, toţi furnizorii de servicii medicale menţionaţi au obligaţia de a asigura vaccinarea corectă a copiilor şi de a introduce în RENV datele privind vaccinările efectuate pentru toţi copiii vaccinati, înscrişi pe listele proprii, precum şi a celor care au vârsta maximă recomandată în Calendarul Naţional de Vaccinare.

La rândul lor, medicii de familie au obligativitatea de a introduce în RENV datele privind vaccinările efectuate de ceilalţi furnizori de servicii medicale în baza dovezilor de vaccinare.

O altă obligaţie impusă prin noul act normativ - pentru toţi furnizorii de servicii medicale din România, cu excepţia medicilor din maternităţi - este aceea de a elibera o dovadă de vaccinare cuprinzând datele aferente fiecărei vaccinări efectuate.

SANCŢIUNI

Proiectul de act normativ introduce sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor.  Astfel, Ministerul Sănătăţii propune amenzi de la 500 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice pentru neînregistrarea în RENV a furnizorilor de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare sau neînregistrarea datelor privind vaccinările efectuate.

Sancţiunile vor fi aplicate astfel:
-  avertisment scris la prima constatare.
- amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice la a doua constatare dacă este efectuată în termen de un an de la aplicarea avertismentului.
- amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei persoanele fizice şi de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice la a treia şi următoarele constatări, dacă este efectuată în termen de un an de la aplicarea primei amenzi.

viewscnt