Ministerul Sănătăţii a introdus oficial începând de luni legitimaţii de serviciu pentru personalul angajat în instituţie, în urma unui demers iniţiat de corpul de control al ministrului.
Măsura, prezentată în urmă cu o lună de 360medical.ro, este prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 2.081/2020) publicat luni în Monitorul Oficial.
“Prin referatul privind acţiunea de documentare pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte angajarea, fara concurs, a personalului din cadrul Direcţiei Monitorizare, Implementare Spitale Regionale de la Ministerul Sănătăţii (…), Corpul de Control al ministrului a dispus ca măsura ‘Iniţierea unui act administrativ prin care să fie reglementat modelul legitimaţiilor de serviciu pentru personalul angajat la nivelul Ministerului Sănătăţii, ce va fi supus aprobării ministrului sănătăţii şi elaborarea unei proceduri clare de lucru pentru întocmirea, eliberarea şi avizarea acestor legitimaţii’”, preciza referatul de aprobare al proiectului de ordin.
Potrivit noului ordin, emiterea legitimaţiilor de serviciu se face de către Direcţia generală resurse umane, structuri şi politici salariale din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Legitimaţiile au lungimea de 9,35 cm, lăţimea de 5.5 cm, grosimea cartonului de 3 mm, vor fi realizate din piele ecologică şi vor avea culoarea roşie (vezi modelul mai jos).
Pierderea sau furtul legitimaţiilor de serviciu se publică în presa scrisă şi se anunţă la Direcţia generală resurse umane, structuri şi politici salariale din cadrul Ministerului Sănătăţii în termen de 48 de ore. La data încetării activităţii, titularul legitimaţiei de serviciu trebuie să depună legitimaţia la Direcţia generală resurse umane, structuri şi politici salariale.
Avizarea legitimaţiilor de serviciu se efectuează semestrial pentru anul în curs, prin aplicarea ştampilei ”Avizat”, însoţită de semnătura persoanei responsabile.