Cele 2.000 de posturi suplimentare înfiinţate la direcţiile de sănătate publică (DSP) şi serviciile de ambulanţă din ţară la debutul pandemiei rămân active încă 6 luni, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Sănătăţii.
Posturile noi au fost create prin hotărârea de guvern nr. 254/2020, care a prevăzut suplimentarea, pentru o perioadă de maximum 6 luni, cu 2.000 de posturi pentru direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
şi serviciile de ambulanţă din judeţe şi din Bucureşti-Ilfov.
Actul normativ a înfiinţat 1.000 de posturi pentru pentru DSP-urile judeţene şi 1.000 de posturi pentru serviciile de ambulanţă din ţară.
Noul proiect de act normativ extinde cu încă 6 luni, până la 31 martie 2021, perioada de valabilitate a posturilor suplimentare.
"Începând cu data de 1 aprilie 2020, pe o perioadă de maximum 12 luni, numărul maxim de posturi se suplimentează cu 2.000 de posturi", prevede proiectul.
Iniţiatorii proiectului argumentează măsura prin "evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de creşterea semnificativă a numărului de cazuri de coronavirus pe teritoriul României, coroborată cu instituirea unor noi măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic prin care personalului direcţiilor de sănătate publică şi al serviciilor de ambulanţă i-au fost instituite obligaţii suplimentare".