CNAS a realizat o nouă actualizare a listei medicamentelor decontate pentru pacienţi în cadrul programelor naţionale de sănătate

CNAS a realizat o nouă actualizare a listei medicamentelor decontate pentru pacienţi în cadrul programelor naţionale de sănătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a actualizat din nou lista ce cuprinde modul de calcul, denumirile comerciale şi preţurile de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, introducând noi medimente pentru boli oncologice, neurologice şi transmisibile.

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS a fost publicat luni în Monitorul Oficial, intrând în vigoare.

Astfel, noul ordin introduce, la programul naţional de boli transmisibile, 14 noi poziţii la medicamentele incluse în subprogramul pentru pacienţii cu HIV SIDA şi modifică alte şase poziţii, în timp ce la subprogramul pentru pacienţii cu tuberculoză sunt incluse patru noi poziţii.

La programul naţional de oncologie sunt abrogate cinci poziţii şi se introduc patru noi poziţii, în timp ce alte şapte de poziţii sunt modificate.

La programul naţional de boli neurologice, subprogramul pentru scleroză multiplă, este introdus medicamentul Lemtrada (alemtuzumab), dezvoltat de Sanofi.

De asemenea, noul ordin introduce medicamentul Revatio (sildenafil) la programul naţional pentru boli rare, subprogramul pentru hipertensiune pulmonară, în timp ce la transplant de organe sunt modificate mai multe poziţii în cadrul subprogramelor.

Ultima actualizare a lista ce cuprinde modul de calcul, denumirile comerciale şi preţurile de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate a fost realizată în luna iunie.

viewscnt