Colegiul Fizioterapeuţilor are în mod oficial un regulament al comisiei de malpraxis, care a intrat miercuri în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial. Astfel, consiliile colegiilor teritoriale ale fizioterapeuţilor pot de acum constitui astfel de comisii în cazul semnalării unor posibile acte de malpraxis.
Noul regulament a intrat în vigoare la un an după intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru înfiinţarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, un organism prevăzut de legislaţie din 2016.
Regulamentul comisiei de malpraxis prevede că aceasta este alcătuită dintr-un medic specialist şi 2 fizioterapeuţi egali sau superiori în grad cu fizioterapeutul a cărui faptă a fost sesizată ca un caz de malpraxis.
"Actele de malpraxis în exercitarea activităţii de fizioterapie se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni", se arată în regulament.
Activităţile şi practicile legate de exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România sunt reglementate de legea nr. 229/2016.