Nicoleta Pauliuc: Blocarea Planului naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului de către Ministerul Sănătăţii poate duce la pierderea de vieţi
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, iniţiatoare a mai multor proiecte de legi menite să-i ajute pe bolnavii de cancer, pe supravieţuitori şi pe apropiaţii acestora, critică decizia ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, de a bloca implementarea Planului naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului (PNCC) sub pretextul necesităţii modificării anumitor programe incluse în acesta.
Planul a fost aprobat prin lege anul trecut, iar acum Ministerul Sănătăţii ar trebui să aibă gata normele de implementare. Ministrul Sănătăţii susţine, însă, că legea are lacune şi ar trebui modificată.
„Experţii europeni în sănătate ne atenţionează că ne confruntăm cu „o epidemie de cancere” după pandemie, pentru că multe diagnostice nu s-au pus la timpul corect. Din această perspectivă, blocarea sine die a PNCC va conduce la pierderea de vieţi omeneşti", a transmis Nicoleta Pauliuc într-un comunicat, precizând că declaraţiile sale „nu sunt o poziţionare politică, ci un semnal de alarmă".
Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului a fost votat anul trecut în Parlament şi promulgat de preşedinte în noiembrie 2022.
Acesta reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional şi urmează să fie implementat în perioada 2023 – 2030.
„Bolnavii de cancer şi-au dorit foarte mult transpunerea Planului Naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului în lege. A fost ca o rază de speranţă pentru că acest proiect ambiţios, realizat sub auspiciile Administraţiei Prezidenţiale de cei mai buni experţi pe care îi are România în domeniu, crea cadrul unor măsuri concrete pentru diagnostice şi analize mai bune, dar şi pentru implementarea unor noi scheme de tratament moderne şi mai bine ţintite. La fel cum se îndeplinea dezideratul firesc al înfiinţării unui Registru naţional al bolnavilor de cancer. România are acum legi bune pe zona de cancer. Stăm însă toţi cu gâturile lungite şi aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii normele de aplicare şi finanţare concretă a tuturor programelor sectoriale asupra cărora ne-am înţeles – pentru că trebuie subliniat faptul că Planul anti-cancer s-a născut dintr-un consens între bolnavi, reprezentanţii sistemului sanitar, dar şi decidenţii politici. Cu părere de rău, constatăm acum că domnul Rafila îi dezamăgeşte pe bolnavii de cancer şi-i lasă pradă disperării pe mulţi dintre cei pentru care timpul înseamnă şansa la salvarea propriei vieţi. Nu vreau să fiu patetică, dar nici nu ne putem juca aşa cu vieţile oamenilor”, a declarat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, ea însăşi supravieţuitoare a unui diagnostic de cancer.
Decizia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, este cu atât mai de neînţeles cu cât acesta se află printre semnatarii Legii 293/2022 prin care Planul Naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului a fost transpus în lege. Mai mult, domnul Rafila a fost la Cotroceni la momentul promulgării actului normativ şi şi-a luat angajamentul transpunerii sale în realitate.
„Domnul Rafila a avut tot timpul din lume în 2022 să spună că Planul nu era bun, aşa cum afirmă acum. Faptul că s-a trezit acum, cu doar o lună înainte de rotativa guvernamentală să blocheze o lege votată şi pe care este obligat legal şi constituţional să o aplice, este nedrept pentru toţi bolnavii de cancer care aşteaptă o salvare. Mi-au scris mii de oameni că aşteaptă ca măsurile din plan să se aplice şi vedem că ministrul Rafila acţionează după bunul plac, nesocotind legea şi drepturile pacienţilor. Atrag atenţia că PNCC a fost promovat cu sprijinul tuturor partidelor politice parlamentare care au votat în favoarea sa şi că Premierul Nicolae Ciucă a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii bolnavilor oncologici şi a anunţat sprijinul pentru această strategie complexă. În niciun moment, domnul Rafila nu s-a consultat cu cineva înainte să anunţe că blochează planul adoptat prin lege”, a concluzionat Nicoleta Pauliuc.
În urmă cu doar câteva zile, au existat reacţii dure şi din partea asociaţiilor de pacienţi, care l-au acuzat într-o scrisoare deschisă pe ministrul Alexandru Rafila că pune în pericol vieţile unor pacienţi şi l-au avertizează că îl vor da în judecată dacă întârzie implementarea legii.
În România, sunt depistate, anual, aproximativ 100.000 de cazuri de afecţiuni oncologice şi aproape 55.000 de români mor din cauza acestui spectru de boli.