În februarie, Guvernul a făcut un prim pas pentru compensarea vaccinurilor pentru adulţi, măsură care s-ar putea implementa începând din 2024, potrivit ultimelor declaraţii oficiale. Ministerul Sănătăţii a făcut acum un nou pas, printr-un act normativ care aprobă metodologia de compensare a vaccinurilor pentru adulţi. Primele liste cu vaccinurile compensate şi cu categoriile de populaţie pentru care vor fi disponibile urmează să fie finalizate în 2 săptămâni.
Astfel, un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 1.360/2023), publicat joi în Monitorul Oficial, aprobă metodologia de includere sau excludere a medicamentelor imunologice în lista de medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală.
Metodologia este legislaţie secundară la ordonanţa guvernului nr. nr. 21/2023, care prevede că în lista medicamentelor compensate se pot include şi medicamente imunologice sau care se administrează altor segmente populaţionale decât cele prevăzute în legislaţia anterioară.
Pentru a simplifica procedura, vaccinurile vor fi introduse pe lista medicamentelor compensate la propunerea Comitetului Naţional de Vaccinologie şi nu prin procedura de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA) de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Comitetul Naţional de Vaccinologie " realizează o analiză a tipurilor de vaccinări şi grupelor de vârstă şi risc la care acestea sunt recomandate în cadrul Programului naţional de vaccinare", prevede noua metodologie.
De asemenea, Comitetul "transmite Ministerului Sănătăţii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la intrării în vigoare a prezentei metodologii, lista tipurilor de medicamente imunologice pentru a fi introduse în lista de medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, segmentele populaţionale cărora li se adresează şi gradul de compensare recomandat", se arată în actul normativ.
Ordinul şi metodologia au intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Comitetul Naţional de Vaccinologie va elabora lista vaccinurilor compensate pentru adulţi pe baza mai multor criterii, între care recomandările organismelor europene şi internaţionale privind vaccinarea populaţiei şi grupele populaţionale expuse la risc, datele privind incidenţa şi prevalenţa bolii prevenibile prin vaccinare, datele de eficacitate şi de siguranţă a vaccinurilor, precum şi raportul de cost-eficacitate.
După elaborarea listei, Ministerul Sănătăţii va iniţia o hotărâre de guvern pentru completarea listei medicamentelor compensate.
Actualizarea listei se va realiza periodic, "în funcţie de propunerile Comitetului Naţional de Vaccinologie şi de fondurile disponibile la nivelul Ministerului Sănătăţii", potrivit metodologiei.
"În situaţia în care fondurile alocate Ministerului Sănătăţii pentru compensarea medicamentelor imunologice (...) sunt insuficiente, Ministerul Sănătăţii solicită Comitetului Naţional de Vaccinologie realizarea unei etapizări a tipurilor de vaccinuri şi segmentele populaţionale cărora li se adresează", mai prevede actul normativ.
Compensarea vaccinurilor pentru adulţi este o măsură anunţată de circa un an de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
În aprilie 2022, ministrul susţinea că vaccinurile pentru adulţi ar putea fi compensate din 2023 în România prin programele naţionale de sănătate, însă preciza că pentru aplicarea măsurii este nevoie de asigurarea unui buget adecvat.
Ulterior, ministrul a avansat un nou termen, menţionând că vaccinurile ar putea fi compensate pentru adulţi, în special pentru bolnavii cronici, începând din 2024.
În prezent, în România există un program naţional de vaccinare, inclus în programele naţionale de sănătate publică, finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii. Programul asigură, însă, doar imunizarea gratuită a copiilor împotriva mai multor afecţiuni.