Ministerul Sănătăţii a elaborat o procedură de notificare a alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale, în conformitate cu legislaţia europeană, arată un proiect de ordin lansat în dezbatere publică.
Alimentele destinate unor scopuri medicale speciale sunt cele folosite la alimentaţia pacienţilor cu afecţiuni patologice, suferinzi de o dereglare sau o boală specifică sau de malnutriţie, iar satisfacerea nevoilor nutriţionale a acestor pacienţi prin consumul altor produse alimentare este imposibilă sau foarte dificilă.
Noua procedură se aplică de către personalul desemnat pentru efectuarea activităţii „Notificarea alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale” din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
“Procedura precizează procesul de notificare al alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale, în baza documentelor depuse de societăţile care produc, importă, comercializează asemenea produse, pentru aplicarea corectă a legislaţiei din domeniu privind acest tip de alimente”, se arată ăn referatul de aprobare al proiectului de ordin.
Noua reglementare transpune prevederi ale Regulamentului Delegat 128/2016/ al Comisiei Europene din 25 septembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele specifice privind compoziţia şi informarea aplicabile alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale.
Proiectul de ordin arată că orice firmă care vrea să introducă pe piaţa din România alimente destinate unor scopuri medicale speciale trebuie să transmită către INSP modelul de etichetă utilizat pentru produsul respectiv pentru comercializarea în România - şi eticheta originală, dacă produsul provine din alt stat -, o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul ca produsul respectă reglementările legale în vigoare, o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea datelor şi informaţiilor transmise şi orice alte documente solicitate de autoritatea competentă.
Produsele notificate conforme cu cerinţele acestui regulament vor fi afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.