Ministerul Sănătăţii va pune în dezbatere publică în 15 septembrie un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant de organe în spitalele judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare, potrivit ministrului Sorina Pintea.
Declaraţia vine în contextul în care, în luna august, ministrul afirma că toate spitalele judeţene din România vor fi obligate să aibă câte un centru de prelevare de organe începând din 15 septembrie.
"În viitor, pentru transplant, deoarece avem nevoie de organe pentru această activitate, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, intenţionăm să impulsionăm activ procesul de donare. Din 15 septembrie, vom pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant la nivelul spitalelor judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare", a afirmat Sorina Pintea, citată de Agerpres.
Tot în domeniul transplantului, Ministerul Sănătăţii a semnat acorduri cu Republica Moldova şi Ungaria, iar în această perioadă negociază cu Italia.
CNAS urmează să elaboreze un pachet de servicii medicale pentru perioada de după transplant, astfel încât pacienţii să beneficieze de servicii medicale integrate, potrivit ministrului.
România se confruntă cu o criză de donatori de organe în ultimii ani. Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017. În 2018 au fost înregistraţi circa 60 de donatori.
În martie, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), medicul chirurg Radu Zamfir, a declarat că are ca obiectiv principal elaborarea unei strategii pentru creşterea numărului de donatori de organe în România.