Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” din Bucureşti va aplica tarife pentru o nouă categorie de teste de control al calităţii sângelui şi componentelor sanguine.
Astfel, un proiect de ordin elaborată de Ministerul Sănătăţii prevede modificarea anexei la ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.057/2011 privind actualizarea tarifelor pentru analizele de laborator efectuate de către Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională (INHT) şi reţeaua de transfuzie sanguină.
Proiectul prevede introducerea unui nou punct (punctul VIII) cu tarifele laboratorului central de control al calităţii sângelui şi componentelor sanguine.
Punctul cuprinde trei noi prestaţii cu tarifele aferente propuse: testarea sterilităţii unităţii sanguine (122,32 lei), testarea hemolizei concentratului eritrocitar (92,46 lei) şi determinarea pH-ului concentratului plachetar (46,29 lei).
Introducerea noilor tarife a fost propusă de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, urmând să foe aplicate pentru testele solicitate de Centrul de Transfuzie al MAPN în cadrul protocolului de colaborare încheiat cu INHT, pentru controlul calităţii componentelor sanguine eritrocitare şi plachetare obţinute de CTS-MAPN, arată referatul de aprobare al proiectului de ordin.
Analizele vor fi efectuate in Laboratorul Central de Control al Calităţii Sângelui şi Componentelor Sanguine, care are în dotare tehnica necesară şi personal specializat.