Pacienţii din România îşi pot alege reprezentanţi legali şi din afara familiei, după ce o nouă lege a fost promulgată de preşedinte

Pacienţii din România îşi pot alege reprezentanţi legali şi din afara familiei, după ce o nouă lege a fost promulgată de preşedinte

Pacienţii din România îşi vor putea alege reprezentanţi legali şi din afara familiei, prevederea fiind inclusă într-o lege promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiatorul legii spune că legea va veni în sprijinul persoanelor care trăiesc în uniune consensuală sau concubinaj.

Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel, noua lege completează art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul definirii reprezentantului legal al pacientului ca fiind soţul/ soţia, părinţii sau celelalte rude, până la gradul al IV-lea, precum şi orice persoană cu vârsta de minim 18 ani împliniţi pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declaraţie autentificată la notar.

Declaraţia se înregistrează în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Procurilor şi a Revocării Acestora.

Iniţiatorul propunerii, deputatul Diana Tuşa, susţine că din datele existente rezultă că aproape 10% din populaţia României trăieşte în uniune consensuală/ concubinaj.

"Pentru a preîntâmpina şi a găsi soluţii pentru situaţii delicate din viaţa de zi cu zi, considerăm că se impune modificarea legii, astfel încât să asigurăm claritate şi aplicabilitate principiilor de bază care au fundamentat normele legale în vigoare", a motivat iniţiatorul legii.

viewscnt