Moaşele cu cel puţin doi ani vechime vor putea candida pentru a ocupa postul de director de îngrijiri în spitalele publice, după ce Ministerul Sănătăţii a modificat criteriile în acest sens.
Măsura, anunţată anterior de 360medical.ro, a fost introdusă printr-un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 760/2022), publicat joi în Monitorul Oficial. Ordinul modifică prevederi din anexa la ordinul ministrului Sănătăţii nr. 284 din 12 februarie 2007 (privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice).
Până acum, postul de director de îngrijiri din spitale putea fi ocupat doar de asistenţii medicali generalişti principali absolvenţi de învăţământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licenţă şi cel puţin doi ani vechime.
Astfel, pentru postul de director de îngrijiri în spitalele publice, criteriile specifice au fost modificate.
Potrivit noii reglementări, la concurs sau examen se vor putea înscrie candidaţii care “sunt asistenţi medicali generalişti, moaşe sau asistenţi medicali cu grad principal”, deţin gradul principal de cel puţin doi ani şi sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licenţă.
Candidaţii trebuie să îndeplinească şi unele criterii generale pentru a se prezenta la concurs: au domiciliul stabil în România, nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală, sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) şi nu au vârsta de pensionare.