Salvarea şi SMURD ar putea trimite echipaje care cunosc patologia la pacienţii cu epilepsie din România

Salvarea şi SMURD ar putea trimite echipaje care cunosc patologia la pacienţii cu epilepsie din România

Ministerul Sănătăţii urmează să introducă un nou protocol care să prevadă că la solicitările făcute în urgenţă pentru pacienţii cu epilepsie să fie trimise echipaje de la Salvare sau SMURD care cunosc această patologie.

"Când vorbim şi despre adulţi şi despre copii, (...) am discutat despre posibilitatea introducerii unui protocol în urgenţă, la solicitarea părinţilor sau pacienţilor la Serviciul 112, astfel încât să fie trimise echipaje dedicate, adică echipaje care cunosc această patologie şi ştiu să acorde primul ajutor", a declarat marţi ministrul Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Prezentă la o conferinţă organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Epilepsiei, Sorina Pintea a menţionat că proiectul va fi discutat în curând în Comisia pentru medicină de urgenţă şi Comisia de neurologie.

Noul protocol va deveni obligatoriu la nivelul tuturor staţiilor de ambulanţă şi SMURD.

“Nu vor fi medici dedicaţi, specializaţi în epilepsie, ci acel protocol va trebui să fie însuşit la nivelul fiecărei staţii de salvare şi SMURD”, a precizat ministrul.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii urmează să introducă noi molecule, inclusiv pentru tratamentul epilepsiei.

"Sunt mai multe nevoi pe care Ministerul Sănătăţii le va rezolva în următoarea perioadă - prima este legată de introducerea medicamentelor noi, inovative, va exista posibilitatea să introducem mai multe molecule, nu doar pentru pacienţii bolnavi cu epilepsie, ci pentru mai multe patologii ", a spus Pintea.

“Apoi, vorbeam despre acel program pe care l-am înfiinţat anul trecut în septembrie, legat de implantarea unor dispozitive pentru pacienţii cu epilepsie dar care fizic nu a putut fi realizat, pentru că avem nevoie de dotările necesare Centrului de epilepsie din cadrul Spitalului Universitar”, a completat ministrul.

Ministerul Sănătăţii dispune în acest an de un buget pentru dotări şi pentru a organiza centrul de la Spitalul Universitar din Capitală, astfel încât acesta să poată rezolva din punct de vedere chirurgical problemele pacienţilor bolnavi cu epilepsie.

viewscnt