Uniunea Europeană finanţează realizarea unei strategii naţionale de vaccinare în România

Uniunea Europeană finanţează realizarea unei strategii naţionale de vaccinare în România

Comisia Europeană a acceptat un program propus de România în domeniul Sănătăţii, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), urmând să finanţeze realizarea unei strategii naţionale de vaccinare, planul de acţiuni al acesteia şi un sistem de monitorizare.

Programul are o valoare de 22 milioane lei. Alte şase programe au fost, de asemenea, depuse pentru a primi finanţare europeană.

"Am depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) şapte proiecte de interes major pentru sistemul sanitar, în acord cu Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect, prin care urmărim să creştem gradul de acoperire vaccinală în ţară", a declarat ministrul Sorina Pintea, citată în comunicatul menţionat.

Programul acceptat la finanţare va include şi îmbunătăţirea capacităţii instituţiilor din sistemul de sănătate pentru completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie şi stocurile disponibile.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 20 de judeţe, considerate prioritare, vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin.

Programul finanţat din fonduri UE va permite, de asemenea, dezvoltarea Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, prin crearea, în secţiunile de management al stocurilor de vaccin existente la direcţiile de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri.

În cadrul proiectului, personalul din Ministerul Sănătăţii şi din structurile cu responsabilităţi în dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor şi programelor de vaccinare şi imunizare va fi instruit şi va fi derulată o campanie de informare şi conştientizare a importanţei vaccinării.

viewscnt