Adriana Cotel a fost schimbată oficial din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată luni în Monitorul Oficial. Mai mult, Cotel a fost revocată şi din funcţia de membru al consiliului de administraţie al CNAS, nemaiavând acum nicio funcţie oficială.
Actualul vicepreşedinte al CNAS, Răzvan Vulcănescu, va exercita temporar atribuţiile de preşedinte al CNAS "până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii", prevede o altă decizie a premierului.
Anterior, surse guvernamentale au declarat, pentru 360medical.ro, că Adriana Cotel va fi schimbată din funcţie, fiind considerată o apropiată a fostului consilier al premierului, Darius Vâlcov.
Cotel a fost numită la finalul lunii ianuarie în funcţia de preşedinte al CNAS, la mai puţin de trei luni după ce a preluat funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
Adriana Cotel este considerată o apropiată a lui Darius Vâlcov, care şi-a dat demisia luni din funcţia de consilier pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.
Adriana Cotel l-a înlocuit în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al CNAS pe Răzvan Vulcănescu, care a exercitat atribuţiile de preşedinte cu titlu interimar, începând din ianuarie 2018.