160 de copii din România care au COVID-19 sunt internaţi în spitale

160 de copii din România care au COVID-19 sunt internaţi în spitale

Până acum în România au fost confirmate 1.122.653 de persoane infectate cu noul coronavirus. Peste 35.000 de români diagnosticaţi cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Printre românii internaţi în spitale cu COVID-19 sunt şi copii, 10 dintre ei în secţiile ATI.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 160 de copii din România care au COVID-19 sunt internaţi în spitale, 152 fiind internaţi în secţii şi 10 în secţiile ATI. Valul 4 al pandemiei de COVID-19 a fost numit de unii experţi ,,Valul copiilor”, iar în perioada imediat următoare, având în vedere că au început şcolile  se aşteaptă creşterea numărului de cazuri la copii şi tineri.

În prezent în unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.278.258 de teste RT-PCR şi 2.711.582 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.126 de teste RT-PCR (2.701 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.425 la cerere) şi 15.906 teste rapide antigenice. Rata de pozitivare este de 8,3 fiind cea mai mare din valul 4 al pandemiei de COVID-19 în România.

În ceea ce priveşte numărul deceselor, au fost raportate de către INSP în ulimele 24 de ore 46 de decese (28 bărbaţi şi 18 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare,  Sibiu, Teleorman, Timiş şi Vaslui.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Pe teritoriul României, 17.693 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.683 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.571 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 236 de persoane.

 

viewscnt