Un program de inteligenţă artificială (AI) va fi folosit în regiuni din Anglia pentru a estima dacă un pacient este în pericol, în încercarea de a preveni necesitatea unei vizite la spital.
Algoritmul identifică persoanele cu risc de internare de urgenţă în spital, astfel încât să poată fi oferit sprijin medical timpuriu.
Sistemul denumit „Brave AI" urmează să fie implementat în 30 de cabinete medicale din sud-vestul ţării.
Utilizând un algoritm pentru a identifica tiparele din dosarele pacienţilor, acesta poate evalua riscul de apeluri de urgenţă neplanificate.
Serviciile de asistenţă pot interveni apoi pentru a oferi îngrijiri preventive şi a reduce nevoia de îngrijire spitalicească, informează BBC.
Sistemul va fi extins acum la cabinetele medicilor de familie din mai multe regiuni.
Noul contract permite asistentelor medicale, farmaciştilor, terapeuţilor şi medicilor să ofere sprijin personalizat acolo unde este nevoie, inclusiv monitoare de sănătate la distanţă sau aplicaţii pentru ca pacienţii să-şi poată raporta singuri starea de sănătate.
Implementarea urmează unei scheme pilot de succes „Brave AI", în cadrul căreia Serviciul Naţional de Sănătate britanic, NHS, a analizat datele a peste 500 de rezidenţi ai centrelor de îngrijire dintr-unul din comitate.
Rezultatele au arătat că numărul de accidentări prin căzături ale rezidenţilor a fost redus cu 35%, vizitele la departamentele de urgenţă cu 60% şi apelurile la ambulanţă cu 8,7%.
AI considerat un instrument vital
„Aceste măsuri nu numai că îi ţin pe unii dintre cei mai vulnerabili pacienţi departe de spital, dar încurajează conversaţiile cu pacienţii care altfel nu şi-ar contacta medicul de familie, depistând afecţiuni care altfel ar putea trece neobservate şi sporind capacitatea noastră de a interveni din timp", a declarat dr. Vin Diwakar, directorul NHS pentru modernizare.
Cele mai recente cifre arată că spitalele britanice se află deja sub o presiune considerabilă înainte de luna decembrie,
„Este acum vital să maximizăm utilizarea acestor tipuri de instrumente pentru a reduce internările acolo unde putem", a mai precizat oficialul NHS
În cazul în care schema actuală de desfăşurare se dovedeşte a fi de succes, tehnologia va fi introdusă în cele din urmă în toate cabinetele medicilor de familie din sud-vestul Angliei.