O teorie mai veche, care avansează ipoteza ca demenţa Alzheimer să fie cauzată de o infecţie, revine în prim-plan.
Cercetările privind demenţa Alzheimer s-au concentrat multă vreme asupra plăcilor care se formează în creier. Dar unii oameni de ştiinţă cred că virusurile şi bacteriile ar putea juca un rol, iar aceste cercetări par să câştige teren.
În timp ce dr. Davangere Devanand, neurolog la Centrul medical al universităţii Columbia, căuta printre datele ştiinţifice despre Alzheimer, a dat peste o idee surprinzătoare - ar putea o infecţie să fie implicată în apariţia bolii?
„Căutam o abordare de tratament pentru Alzheimer care să aibă o şansă rezonabilă de a funcţiona", spune el. „Am dat peste această teorie veche, care datează de 35 de ani, care lega virusurile herpetice de boală, furnizând toate aceste linii indirecte de dovezi".
La mijlocul anilor '80, o mână de oameni de ştiinţă din întreaga lume a urmărit cu perseverenţă ideea că fie un virus, fie o bacterie ar putea juca un rol în boala Alzheimer, în ciuda respingerii aproape totale din partea celor care studiau teorii mai acceptate despre această maladie.
Colegii i-au ignorat, revistele şi conferinţele ştiinţifice de top le-au respins lucrările, iar finanţarea a fost foarte redusă, dar, încet şi sigur, ei au construit un caz din ce în ce mai convingător.
În special, dovezile indicau virusul herpes simplex 1 (HSV-1) - un agent patogen care se găseşte la 70% din populaţia britanică şi care este cauza herpesului oral - ca fiind un suspect important.
Studii efectuate în Marea Britanie, Franţa şi Scandinavia au sugerat că persoanele care au fost infectate cu virusul herpetic au avut mai multe şanse de a se îmbolnăvi de Alzheimer.
Atunci când profesorul Ruth Itzhaki de la Institutul de îmbătrânire a populaţiei din cadrul universităţii Oxford - care a făcut mai mult decât orice alt om de ştiinţă pentru a promova teoria HSV-1 a bolii Alzheimer - a examinat eşantioane de creier postmortem de la pacienţi, ea a găsit cantităţi mai mari de ADN al acestui virus decât la persoanele care nu muriseră din cauza bolii.
„Apoi a existat acest studiu din 2018, din Taiwan, care a furnizat rezultate cheie în această direcţie", spune Devanand. „Atunci când persoanele cu herpes au fost tratate cu un medicament antiviral standard, acesta le-a scăzut de nouă ori riscul de demenţă".
Dr. Devanand a fost intrigat, deoarece, în timp ce semnele principale ale bolii Alzheimer sunt bine cunoscute, ştim puţine despre ceea ce declanşează această boală.
Se ştie că plăcile şi ghemurile fibrilare toxice care se formează în interiorul creierului, provoacă o inflamaţie dăunătoare şi moartea celulelor cerebrale. Anumite gene şi anumiţi factori legaţi de stilul de viaţă, cum ar fi singurătatea, lipsa de exerciţii fizice şi o dietă proastă, pot creşte riscul de a dezvolta Alzheimer, dar cum şi de ce începe boala rămâne un mister. Ar putea un virus să fie dovada pe care oamenii de ştiinţă o caută?
Alţi cercetători au sugerat că diverse bacterii ar putea fi, de asemenea, capabile să iniţieze neurodegenerarea care duce la Alzheimer. Chlamydia pneumoniae, care provoacă boli pulmonare, Borrelia burgdorferi, care este asociată cu boala Lyme, şi chiar infecţiile gingivale au fost prezentate ca fiind posibile declanşatoare ale demenţei Alzheimer.
Ideea principală pentru care virusuri precum HSV-1 şi, eventual, bacterii ar putea fi capabile să declanşeze Alzheimer este faptul că acestea invadează organismul înainte de a pătrunde în sistemul nervos central şi de a ajunge la creier, undeva, la mijlocul vieţii.
Odată ajunşi acolo, virusurile şi bacteriile rămân în stare latentă timp de mulţi ani înainte de a se reactiva la bătrâneţe, fie pentru că sistemul imunitar îmbătrânit nu-i mai poate ţine sub control, fie pentru că altceva - un episod traumatic, un traumatism cranian sau poate o altă infecţie - îi stimulează. Odată trezite - aşa spune teoria - ele încep să facă ravagii.
Pentru o lungă perioadă de timp, neurologii au tratat aceste idei ca fiind fanteziste, până când au apărut tot mai multe dovezigreu de contestat privind rolul agenţilor patogeni în bolile cronice.
Anul trecut, virusul Epstein-Barr a fost identificat ca fiind principalul factor de risc pentru scleroza multiplă, în timp ce alte studii au arătat că o criză de rujeolă poate duce mulţi ani mai târziu la o tulburare neurologică progresivă numită panencefalită sclerozantă subacută.
Prin urmare, când dr. Devanand a solicitat Institutului Naţional pentru Îmbătrânire din SUA o subvenţie de câteva milioane de dolari pentru a efectua un studiu clinic care să investigheze dacă un medicament antiviral împotriva herpesului, numit valaciclovir, ar putea încetini progresia bolii Alzheimer la pacienţii aflaţi în stadii incipiente ale bolii, el a primit sprijinul necesar.
Studiul în curs de desfăşurare, care ar trebui să se încheie până la începutul anului 2024, ar putea avea implicaţii semnificative asupra modului în care privim boala Alzheimer.
Timp de zeci de ani, obiectivul numărul unu al aproape tuturor eforturilor legate de Alzheimer a fost un fragment de proteină numit beta-amiloid, adesea denumit pur şi simplu amiloid.
Teoriile privind Alzheimer sugerează că amiloidul se acumulează în creier ca un fel de deşeu toxic, cauzând plăcile caracteristice care ucid celulele cerebrale şi duc la apariţia bolii.
Organismele de finanţare şi dezvoltatorii de medicamente au evitat în mare parte explicaţiile alternative privind cauzele apariţiei bolii Alzheimer şi, în schimb, au continuat să pompeze resurse în cercetarea asupra amiloidului.
Dar oamenii de ştiinţă încep să demonstreze că teoriile amiloidiană şi microbiană ale bolii Alzheimer ar putea să nu se excludă reciproc. În timp ce amiloidul a fost mult timp considerat răufăcătorul poveştii, unii oameni de ştiinţă cred că acesta este de fapt un element cheie al mecanismelor de apărare ale creierului nostru împotriva ameninţărilor externe.
„Eu cred că plăcile pe care le vedem în creierul bolnavilor de Alzheimer au evoluat de fapt ca o modalitate de a proteja creierul", spune Rudolph Tanzi, profesor de neurologie la facultatea de medicină Harvard.
În urmă cu cincisprezece ani, prof. de la Harvard, Rudolph Tanzi, care a descoperit multe dintre genele cheie legate de Alzheimer, a făcut o descoperire surprinzătoare - amiloidul are proprietăţi antimicrobiene, ajutând la apărarea creierului împotriva oricărui agent patogen invadator. Mai mult de un deceniu de experimente mai târziu, el a dezvoltat o teorie viabilă pentru motivul formării plăcilor.
„Atunci când o infecţie atacă creierul, primul răspuns este reprezentat de aceste mici peptide lipicioase care se leagă de microb, îl lipesc ca într-o minge şi îl prind în capcană", spune el. „Am descoperit că amiloidul este una dintre principalele peptide din creier care vânează microbi. Cred că plăcile pe care le vedem în creierul bolnavilor de Alzheimer au evoluat de fapt ca o modalitate de a proteja creierul", explică profesorul.
Potrivit profesorului Tanzi, pentru o mare parte din viaţa noastră, corpul este capabil să elimine fără probleme aceste aglomerări de amiloid. Celulele imunitare cunoscute sub numele de microglia, curăţă creierul de resturi, le înghit în timpul somnului profund. Dar, pe măsură ce îmbătrânim, acest sistem bine pus la punct se poate defecta, iar dacă amiloidul este lăsat să persiste în creier, ajunge să ne facă rău.
Chiar şi medicamentele noi, care ţintesc amiloidul, cum ar fi lecanemab, au arătat doar beneficii destul de reduse.
Persoanele cu anumite vulnerabilităţi genetice - cum ar fi varianta genei APOE4, prezentă la până la 25% din populaţia generală - nu pot elimina amiloidul la fel de eficient ca alţii, ceea ce înseamnă că este mai probabil ca acesta să se acumuleze. Îmbătrânirea slăbeşte, de asemenea, sistemul imunitar, facilitând accesul agenţilor patogeni la creier şi formarea mai multor depozite de amiloid.
„Pe măsură ce îmbătrâneşti, sistemul imunitar începe să se diminueze, iar bariera dintre fluxul sanguin şi creier nu mai este ceea ce a fost", spune prof. Tanzi. „Aşa că se creează o furtună perfectă, deoarece microbii pot prolifera mai bine, iar creierul nu elimină amiloidul la fel de bine ca înainte".
Hugo Lövheim, cercetător în medicina geriatrică la universitatea Umeå, spune că se cunoaşte, de asemenea, faptul că factorii legaţi de stilul de viaţă, cum ar fi izolarea socială şi lipsa de exerciţii fizice, pot slăbi sistemul imunitar. El sugerează că acest lucru ar putea avea două consecinţe - îngreunarea capacităţii organismului de a ţine sub control microbii precum HSV-1 şi apoi incapacitatea de a elimina plăcile rezultate.
„Ştim că factorii psihologici sau stresul pot afecta riscul de a nu putea controla o infecţie cu virusul herpetic la un anumit moment dat", spune Lövheim.
Povara bolii Alzheimer şi a tuturor formelor de demenţă asupra pacienţilor, a familiilor şi a societăţii în general este nespus de mare.
Până anul viitor, se preconizează că în Marea Britanie vor exista peste 1 milion de persoane care suferă de demenţă, cifre pe care sistemul nostru de sănătate nu este pregătit să le gestioneze. Costul total al îngrijirii demenţei în această ţară se ridică la aproximativ 34,7 miliarde de lire sterline pe an, dar cea mai dură statistică este că două treimi din această povară este acoperită de familiile celor afectaţi, fie prin îngrijiri medicale nerambursabile, fie prin asistenţă socială privată.
Dar peisajul tratamentelor pentru Alzheimer nu ar putea fi mai deficitar. Aproape toate studiile clinice care au testat medicamente care încearcă să reducă cantitatea de amiloid din creier nu au reuşit să oprească boala. Chiar şi lecanemab, noul medicament pentru Alzheimer care vizează amiloidul şi care a ajuns pe prima pagină a ziarelor spre sfârşitul anului 2022, oferă doar beneficii scăzute în ceea ce priveşte încetinirea pierderii memoriei.
Chimistul medical, Derek Lowe, care ţine un blog despre industria farmaceutică pentru revista Science, a comentat faptul că lecanemab arată că, deşi amiloidul este cu siguranţă implicat în boala Alzheimer, este poate puţin probabil ca acesta să fie cauza de bază.
„Lecanemab a arătat într-adevăr o eliminare substanţială a amiloidului în creier, deci cu siguranţă funcţionează ţintit", a scris Lowe. „Faptul că medicamentul are astfel de efecte asupra amiloidului şi totuşi abia încetineşte evoluţia bolii, argumentează acest punct de vedere".
Unii oameni de ştiinţă suspectează că motivul pentru care medicamentele anti-amiloidice au fost ineficiente în stoparea bolii Alzheimer este că le administrăm prea târziu în evoluţia bolii, la ani sau decenii după ce plăcile au început să se acumuleze.
În prezent, neuroinflamarea generalizată este cea care distruge celulele, motiv pentru care unele companii, cum ar fi AC Immune, cu sediul în Elveţia, caută acum să vizeze căile de inflamaţie din creierul bolnav de Alzheimer.
Până anul viitor, se preconizează că în Marea Britanie vor exista peste 1 milion de persoane care trăiesc cu demenţă.
Deşi medicamentele anti-amiloidice ar putea fi încercate pe persoane aflate la mijlocul vieţii pentru a vedea dacă le împiedică să dezvolte boala, prof. Tanzi spune că este probabil ca acest lucru să fie nepractic.
„Dacă fiecare american şi-ar face astăzi un test de sânge pentru amiloid, 40 de milioane de persoane ar afla că trebuie să facă ceva în acest sens", spune el. „Dar dacă aveţi tratamente anti-amiloidice care costă 26.000 de dolari pe an, mult noroc să le faceţi să ajungă la 40 de milioane de oameni, mai ales când fiecare ar avea nevoie de trei scanări RMN pe an pentru a se asigura că nu au ca efect secundar o umflătură sau o hemoragie cerebrală".
În schimb, dacă oamenii de ştiinţă pot genera ceva mai multe dovezi că un microb iniţiază cu siguranţă boala la cel puţin o parte dintre pacienţi, acest lucru ar putea indica iniţiative mai practice de prevenire a bolii.
O idee ar putea fi aceea de a pune antivirale la dispoziţia tuturor persoanelor care au fost infectate cu herpes, sau chiar de a încuraja mai multe vaccinări la jumătatea vieţii, de exemplu împotriva virusului varicelo-zoster (VZV) care provoacă zona zoster. S-a sugerat că VZV este capabil să reactiveze virusul HSV-1 dintr-o stare latentă, iar prof. Itzhaki a descoperit că vaccinarea oamenilor împotriva zonei zoster pare să le reducă riscul de a dezvolta Alzheimer.
Dar Alzheimer este o boală diabolic de complexă, spun specialiştii, şi mai sunt încă multe de făcut pentru a convinge majoritatea oamenilor de ştiinţă că infecţiile sunt implicate. Căci, deşi epidemiologia şi studiile de laborator par să arate că acest lucru este posibil, mai multe teste clinice s-au soldat cu un eşec.
Atunci când oamenii de ştiinţă canadieni le-au administrat pacienţilor cu Alzheimer mai multe antibiotice, nu au arătat niciun beneficiu. Compania de biotehnologie Cortexyme, cu sediul în San Francisco - cunoscută în prezent sub numele de Quince Therapeutics - a cercetat ani de zile dezvoltarea unui medicament care ar putea viza Porphyromonas gingivalis, o bacterie care provoacă boli ale gingiilor şi secretă enzime dăunătoare care se pot scurge în creier. Însă, atunci când a fost încercat clinic, nici acesta nu a reuşit să funcţioneze.
Prof. Tanzi suspectează că, încă o dată, s-ar putea ca tratamentul să fie oferit pacienţilor prea târziu.
„Dacă o infecţie a condus la formarea amiloidului, aceasta ar fi putut să se întâmple acum 30 de ani", spune el. „Doar că a fost nevoie de 30 de ani înainte de a avea suficientă neuroinflamaţie pentru a avea boala".
Studiul lui Devanand va furniza dovezi cheie cu privire la ce trebuie făcut în continuare. Dacă va arăta vreun beneficiu, ar putea convinge organismele de finanţare să pună bani pentru a administra antivirale persoanelor de 40-50 de ani care prezintă un risc genetic de Alzheimer, sau pentru a vaccina un număr mare de persoane împotriva diferitelor virusuri comune.
Dr. Devanand şi oamenii de ştiinţă precum prof. Itzhaki, care şi-au dedicat viaţa acestei linii de cercetare, speră să aibă măcar un indiciu că sunt pe drumul cel bun.
„Nu vindecăm boala în acest studiu", spune el. „Căutăm să vedem dacă pacienţii care primesc un antiviral experimentează un declin mai mic decât cei care primesc un placebo. Şi dacă herpesul este un factor care contribuie, ar trebui să fie bine să îl tratăm", spune el.
