Implementarea screening-ului prin CT cu doze mici a cancerului pulmonar a dus la o creştere semnificativă a numărului de pacienţi care supravieţuiesc acestei boli pe termen lung. Vestea creşterii ratelor de supravieţuire datorită iniţiativelor de detectare precoce a fost dată de specialiştii americani în cadrul întâlnirii anuale, organizate de Societatea Americană de Radiologie (RSNA).
Un studiu internaţional pe scară largă, derulat 20 de ani, care a fost prezentat la întâlnirea anuală a RSNA, a examinat ratele de supravieţuire ale persoanelor care au fost diagnosticate anterior cu cancer pulmonar şi care au fost înscrise în Programul internaţional de acţiune precoce pentru cancerul pulmonar (I-ELCAP) - un program multi-instituţional, multinaţional, fondat în 1992, cu scopul de a creşte depistarea precoce a cancerului pulmonar.
I-ELCAP a înrolat peste 87.000 de participanţi, oferind cercetătorilor date ample în legătură cu impactul iniţiativelor de screening pentru cancerul pulmonar.
„Ceea ce vă prezentăm aici este urmărirea de 20 de ani a participanţilor la programul nostru de screening care au fost diagnosticaţi cu cancer pulmonar şi ulterior trataţi. Constatarea cheie este că, şi după acest interval de timp lung, ei nu mor de cancer pulmonar”, a spus dr. Claudia Henschke, profesor de radiologie şi director al Programului la Icahn School of Medicine de la Mount Sinai din New York, autorul principal al studiului, potrivit HealthImaging.com.
În România, cancerul pulmonar se situează pe primul loc, atât ca număr de cazuri, cât şi ca număr de decese în rândul bărbaţilor. Este pe primul loc în topul deceselor prin cancer – 10.779 decese pe an, fiind cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat în România -12.122 de cazuri pe an.
Cancerul pulmonar are cea mai ridicată povară a bolii – cei mai mulţi ani de viaţă pierduţi prin decese premature (de trei ori mai mare decât cea a cancerului de sân).
Rata de supravieţuire la 5 ani cu cancer pulmonar în România este de circa 11%, faţă de media europeană de 15%.75% dintre cazuri sunt diagnosticate în stadii inoperabile ale afecţiunii, iar sub 5% sunt descoperiţi întâmplător, la controale de rutină.
Vedeţi şi